sâmbătă, 7 mai 2011

Programul „Medicina între sarcină şi contracepţie“, lansat la Iaşi

În Amfiteatrul "Mihai Duca" al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi a avut loc joi, 5 mai 2011, lansarea Programului "Medicina între sarcină şi contracepţie". Programul a fost iniţiat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi, şi face parte din Proiectul "Dreptul la viaţă".

Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi cei de la alte facultăţi ieşene au participat în urmă cu două zile la o dezbatere prilejuită de lansarea Programului "Medicina între sarcină şi contracepţie". Manifestarea a fost moderată de Daniel Mazilu, doctor în filosofie şi student la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, şi a debutat cu rularea unui scurt film. Pornind de la titlul programului lansat, dr. Daniel Mazilu a explicat că există mai multe feluri de a înţelege prepoziţia "între". "Mai întâi trebuie să vorbim despre "a fi", despre fiinţă. "A fi" e o taină, dar mai este şi un "a nu fi". Pasul următor este "a fi în", a fi în lume, de exemplu. Apoi, mai e "a fi în slujba vieţii sau în slujba morţii". Cei care sunt în lume fac două feluri de slujiri. Unii slujesc viaţa pentru că o iubesc, iar alţii slujesc moartea pentru că o doresc. Un alt mod este "a fi între". În sensul discuţiei noastre, există expresia "a fi între cruce şi suliţă". Spre exemplu, un medic care este în faţa unei situaţii de a lua o decizie cu privire la un avort are în faţă propria cruce, dar şi crucea copilului nenăscut. Un alt mod este "a fi întru mântuire" sau "a fi întru pierzanie". Aici intervine procesul alegerii. Cuvântul "alegere" este extraordinar de profund. Când alegi frumosul, alegi ce este bine. Alegerea presupune iubirea celui ales. Opoziţia faţă de avort este o declaraţie de iubire", a spus Daniel Mazilu. În continuare, au susţinut prelegeri legate de tema dezbaterii dr. Dan Mihalcea, medic primar în cadrul Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi, psiholog Aurelia Daniela Bran, de la Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi, şi diac. dr. Liviu Petcu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Alocuţiunile invitaţilor au fost urmate de o dezbatere în timpul căreia studenţii au adresat întrebări.

Traininguri şi conferinţe lunare pe tema avortului

Programul "Medicina între sarcină şi contracepţie" se va derula timp de un an la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, scopul fiind acela de a informa studenţii medicinişti asupra riscurilor şi consecinţelor avortului, precum şi a utilizării metodelor contraceptive. Totodată, se urmăreşte în rândul viitorilor medici implementarea ideii că medicul este cel care luptă pentru a convinge şi ajuta mamele să nască şi să nu recurgă la alternative cu urmări nedorite pe plan psihologic şi fizic. Unul dintre obiectivele programului constă în realizarea unor conferinţe având ca temă fenomenul avortului, cu invitaţi dintre cadrele medicale, clerici, asistenţi sociali etc. Vor avea loc traininguri pentru voluntarii implicaţi în Proiectul "Dreptul la viaţă". De asemenea, se vor organiza conferinţe pe tema avortului şi a utilizării metodelor contraceptive, care vor fi susţinute în amfiteatrele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. "Avortul constituie una dintre marile probleme ale societăţii noastre, care necesită o atenţie şi o rezolvare cât mai urgentă, de vreme ce fenomenul a căpătat o amploare fără precedent şi nu se mai înscrie în perimetrul normalităţii şi al moralei creştin-ortodoxe. Avortul distruge vieţi inocente încă din pântecele mamei şi trebuie înţeles totdeauna ca o cale ce duce la moartea unui om, chiar dacă intervine în urma contraceptivelor, la numai câteva clipe de la concepţie", a explicat Gabriela Sauciuc, coordonatorul Programului "Medicina între sarcină şi contracepţie".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu