luni, 9 mai 2011
Expoziţie de icoane la Cercul Militar Iaşi
Şcoala Generală "Cezar Petrescu" din localitatea Hodora, judeţul Iaşi, organizează, în perioada 9-12 mai 2011, la Cercul Militar Iaşi, expoziţia de icoane "Unde eşti copilărie?". Creaţiile au fost realizate în luna martie a acestui an de către 58 de elevi din clasele I-VIII de la această şcoală, îndrumaţi de prof. de Religie Cosmina Păţăligă şi de prof. de Geografie Ştefania Cucuteanu, în cadrul unui proiect finanţat de Centrul Educaţia 2000Â. Timp de opt luni, şcolarii, care au fost selectaţi din rândul celor care au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate, vor derula diferite activităţi recreative. După cum ne-a relatat prof. de Religie Cosmina Păţăligă, proiectul urmăreşte ca elevii să petreacă timpul liber împreună, într-un mod constructiv, desfăşurând activităţi culturale şi religioase. În perioada următoare, proiectul mai cuprinde editarea unei reviste, activităţi de consiliere, excursii ş.a. În perioada 13-15 mai, icoanele copiilor vor fi expuse în capela Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din cartierul ieşean Tătăraşi, urmând ca pe viitor acestea să fie vernisate la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din parohia Hodora, Protopopiatul Hârlău, şi în sediul Primăriei Cotnari din judeţul Iaşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu