joi, 2 decembrie 2010

Simpozionul „Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa“, ediţia a XIV-a

La Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi vor începe astăzi manifestările celei de-a XIV-a ediţii a Simpozionului "Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa". La ora 17:00 va avea loc vernisajul expoziţiei de miniaturi şi icoane "Lumină din lumină" a studenţilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Mâine, de la ora 17:00, va fi organizată o întâlnire cu elevii şi studenţii, intitulată "Tinerii, mărturisitori şi trăitori ai credinţei", iar sâmbătă, după slujba Vecerniei, va avea loc dezbaterea cu tema "Mărturisirea şi trăirea credinţei". "Sperăm ca prin intermediul acestui simpozion să conştientizăm pe credincioşii noştri şi pe cei care vor fi de faţă despre valoarea şi necesitatea mărturisirii credinţei şi a trăirii ei", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. paroh Mircea Stoleriu, parohul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", organizatorul simpozionului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu