luni, 6 decembrie 2010

Concerte caritabile la Iaşi

Corul "Sfântul Ioan Cucuzel" din Iaşi, dirijat de Gabriel Corolea, a susţinut ieri un concert de colinde caritabil în Biserica cu hramurile "Înălţarea Domnului" şi "Acoperământul Maicii Domnului" a Mănăstirii Golia din Iaşi. Concertul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru reconstruirea Centrului de Pregătire pentru o Viaţă Independentă a Persoanelor cu Handicap REVIS din Hârlău, mistuit de incendiu în vara acestui an, şi a fost organizat de Asociaţia de Susţinere Pedagogică Educativă şi Reintegrare ocupaţională pentru Persoane cu Handicap (SPEhRO) din Iaşi.La Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bărboi din Iaşi a avut loc aseară concertul de colinde caritabil "La poalele cerului". Concertul a fost susţinut de corul Bisericii Bărboi, dirijat de drd. Mirabela Iuşcă, şi a fost dedicat sărbătorii Naşterii Domnului. Manifestarea a fost precedată de slujba Vecerniei şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae. "Am organizat acest eveniment pentru 25 de elevi de la Şcoala Generală Lunca Cetăţuii de lângă Iaşi, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, chipul blândeţii, al bunătăţii, al darurilor. Cei 25 de copii pentru care s-a organizat acţiunea caritativă sunt foarte buni la învăţătură, dar au o situaţie materială precară şi am dorit să-i ajutăm", a declarat pr. paroh Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iaşi 1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu