joi, 9 decembrie 2010
Centrul de Promovare Turistică Iaşi, la Mănăstirea Golia
În incinta Mănăstirii Golia din Iaşi funcţionează de o săptămână Centrul de Promovare Turistică Iaşi. Centrul a fost înfiinţat de Asociaţia "Centrul de Promovare Turistică Iaşi" şi oferă servicii pentru turişti în urma implementării proiectului "Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia, Iaşi". Partenerii acestui centru sunt Consiliul Local Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi care au votat în anul 2005 două hotărâri prin care devin parteneri ai proiectului. "A fost elaborat un plan de marketing pe o perioadă de cinci ani de la finalizarea lucrărilor, iar Asociaţia "Centrul de Promovare Turistică Iaşi" va pune acest plan în aplicare. Scopul acestei asociaţii este restaurarea, protecţia, conservarea, promovarea obiectivelor din judeţul Iaşi în vederea realizării unui turism sustenabil. Dorim reintegrarea Mănăstirii Golia în circuitul naţional şi internaţional, creşterea notorietăţii potenţialului turistic ieşean în rândul agenţiilor de turism şi promovarea culturii româneşti tradiţionale. Dorim înfiinţarea de trasee turistice de vizitare, dar şi crearea de contacte cu cei din străinătate, organizarea de târguri, simpozioane şi seminarii de lucru", a declarat Georgiana Nicolescu, managerul proiectului "Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia, Iaşi". Mănăstirea Golia a fost ctitorită de marele logofăt Ioan Golia din Iaşi, în secolul al XVI-lea, actualul sfânt lăcaş fiind ctitoria lui Vasile Lupu. În ultimii ani a fost supusă unui amplu proces de reconsolidare şi restaurare, sfinţirea lăcaşului de cult fiind oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe 17 octombrie 2010, când Biserica "Înălţarea Domnului" a Mănăstirii Golia a primit al doilea hram, "Acoperământul Maicii Domnului".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu