De sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici, grupul de tineri ai Clubului IMPACT 4 YOU de la Grupul Şcolar Economic de Turism - Iaşi a oferit persoanelor de la Azilul de bătrâni „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din Iaşi un moment artistic, la finalul căruia au fost împărţite daruri care au constat în alimente, felicitări şi mărţişoare realizate de elevi. Voluntarii, coordonaţi de prof. Marie-Jeanne Stoian, prof. Mihaela-Loredana Rusu, Raluca Giosanu, Marina Olariu, Crina Dumitraşcu şi de studenta Roxana Chebac, au pregătit un program artistic, precum şi pachete cu fructe şi dulciuri. Partenerii proiectului au fost: NOKIA, International Youth Foundation, Grupul Şcolar Economic de Turism, elevii şi cadrele didactice ai Grupului Şcolar Economic de Turism. De asemenea, au colaborat cu fonduri parohiile ieşene „Sf. Nectarie“ şi „Izvorul Tămăduirii“ - Nicolina.
Încurajarea tinerilor de a deveni cetăţeni activi
Acţiunea „Un mărţişor - un zâmbet pentru bunici!“ face parte din proiectul „Conectează-te la comunitate“, din cadrul Programului IMPACT al Fundaţiei „Noi Orizonturi“. Prin activităţile derulate, IMPACT urmăreşte încurajarea tinerilor de a deveni cetăţeni activi ai comunităţii. „Proiectul a luat naştere din dorinţa de a oferi un zâmbet bunicilor părăsiţi şi singuri, pentru a le arăta că nu au fost uitaţi. De la inimă la inimă putem demonstra că suntem oameni cu suflet mare şi nu i-am uitat pe cei care au nevoie de o mângâiere“, ne-a spus Iuliana Ţugui, directorul Grupului Şcolar Economic de Turism. Clubul IMPACT de la Grupul Şcolar Economic de Turism a fost înfiinţat anul trecut, iar primul proiect s-a derulat la Şcoala Holboca din judeţul Iaşi. De atunci, numărul tinerilor care se implică în proiecte este din ce în ce mai mare. „Am simţit că mărţişorul nostru i-a bucurat foarte mult pe bătrânei“, a declarat prof. Marie-Jeanne Stoian.
„Este frumos gestul celor care s-au gândit la noi“
Bâtrânii care au participat la momentul artistic s-au arătat impresionaţi de gestul pe care l-au făcut tinerii de la Grupul Şcolar Economic de Turism. „Îmi pare foarte bine că au venit la noi tinerii liceeni, au mai schimbat un pic atmosfera din cămin. Astfel de activităţi ne descreţesc fruntea“, a spus Aurel Vieru. „Mi-a plăcut cum s-a desfăşurat activitatea de astăzi. Copiii au interpretat frumos poezii, cântece şi scenete. Este frumos gestul celor care s-au gândit la noi. Tinerii ne-au dăruit câte un mărţişor, alături de un pachet cu fructe şi sfinţişori“, ne-a mărturisit Maria Lăbău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu