vineri, 9 octombrie 2009

Obiecte de cult expuse în curtea Mitropoliei, de hramul Sf. Cuv. Parascheva

Activitatea de colportaj din cadrul Centrului Eparhial Iaşi va fi organizată mult mai bine anul acesta în perioada sărbătorilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva. Încă de la sfârşitul anului trecut a fost înfiinţat în curtea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Depozitul pentru obiecte de cult „Sf. Ap. Luca“. „Anul acesta, standurile Centrului Eparhial Iaşi vor fi mult mai bine aprovizionate. În acelaşi timp, vor fi amplasate două corturi mari pentru expunerea tuturor obiectelor de cult pe care Depozitul «Sf. Ap. Luca» le are spre vânzare. S-au organizat puncte de vânzare cu personal necesar pentru a da credincioşilor posibilitatea de a achiziţiona anumite obiecte de cult pe care le doresc“, a declarat pr. Iulian Necula, consilier în cadrul Sectorului economic-financiar al Centrului Eparhial Iaşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu