sâmbătă, 28 februarie 2009

Ediţia a XIII-a a „Zilelor Mitropolit Visarion Puiu“, la Roman şi Paşcani

La sediul Protopopiatului Paşcani a continuat ieri ediţia a XIII-a a „Zilelor Mitropolit Visarion Puiu“, după ce joi, 26 februarie 2009, manifestările cultural-religioase dedicate marelui arhiereu au început la sediul Muzeului de Istorie din Roman Participanţii la simpozion au luat parte la o sesiune de comunicări în Sala „Mitropolit Visarion Puiu“ a Protopopiatului Paşcani, care a fost precedată de o slujbă de Parastas

Cu sprijinul prof. Elena Istrăţescu, cercetător în cadrul Arhivelor Naţionale ale României din Bucureşti, Muzeul de Istorie din Roman a găzduit vernisajul unei expoziţii documentare. În aceeaşi zi a debutat sesiunea de comunicări cu participare naţională şi internaţională, dedicată memoriei Mitropolitului Visarion Puiu, care a fost moderată de pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protoieriei Roman, şi prof. Elena Istrăţescu. Au susţinut referate preoţi profesori, reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Studierii Arhivelor Securităţii (CNSAS), ai Arhivelor Naţionale ale României etc. La finalul acestor sesiuni vor fi lansate două cărţi: „Preoţii Satelor“, ediţia a III-a, îngrijită de pr. Florin Ţuscanu, şi „Teculeştii din neam în neam“, de Luminiţa Cornea, Constantin Catrina şi Ioan Lăcătuşu.

Slujbă de pomenire în semn de recunoştinţă

La Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Paşcani, un sobor de preoţi format din pr. Pavel Postolachi, protoiereu al Protopopiatului Paşcani, pr. Florin Ţuscanu şi pr. Eugen Ungureanu au oficiat ieri slujba Parastasului pentru Mitropolitul Visarion Puiu, în prezenţa participanţilor la simpozionul care a debutat la Roman, a credincioşilor, dar şi a elevilor de la câteva şcoli din Paşcani. La finalul slujbei de pomenire, pr. Pavel Postolachi şi-a exprimat recunoştinţa şi mulţumirea pentru Mitropolitul Visarion Puiu, care şi-a petrecut primii zece ani din viaţă în oraşul Paşcani. „Ne bucurăm că şi anul acesta zilele dedicate Mitropolitului Visarion Puiu au debutat ieri la Roman. Este bine să ne împărţim semnele noastre de recunoştinţă nu numai la Paşcani, unde mitropolitul a trăit zece ani, ci şi la Roman sau Galaţi. Paşcaniul rămâne pentru totdeauna oraşul natal al Mitropolitului Visarion Puiu, care n-a uitat niciodată de păşcăneni, interesându-se întotdeauna de cine era la conducerea oraşului, cine se implica în viaţa culturală sau a şcolilor. Gândul mitropolitului a fost acela de a construi o biserică în zona de vale, pentru că acolo a crescut şi a copilărit. Nu este de ajuns să-l pomenim pe Mitropolitul Visarion Puiu, ci şi să urmăm pilda credinţei lui“, a spus pr. protopop.

Sesiune de comunicări la sediul Protopopiatului Paşcani

Aşa cum s-a întâmplat la Roman, şi la sediul Protopopiatului Paşcani, în Sala „Mitropolit Visarion Puiu“, a avut loc o sesiune de comunicări, în debutul căreia pr. Pavel Postolachi şi-a exprimat dorinţa de a modifica planul catedralei din municipiul Paşcani după dorinţa Mitropolitului Visarion Puiu, astfel încât turlele sfântului lăcaş să fie construite după o schiţă care se află la Arhivele Naţionale ale României. A urmat alocuţiunea pr. Florin Ţuscanu, protoiereu al Protopopiatului Roman, care şi-a exprimat bucuria de a se afla în sediul Protopopiatului Paşcani pentru a-l evoca pe Mitropolitul Visarion Puiu. „Visarion Puiu a fost un luptător, rămânând în memoria posterităţii ca unul dintre marii ierarhi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi ai Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. Consider că tinerii, în primul rând, au nevoie de pilda vieţii mitropolitului, ca unii care resimt criza modelelor“, a menţionat pr. protopop. Au mai susţinut referate prof. Elena Istrăţescu, George Enache, consilier CNSAS, şi Nicolae Petcu, consilier CNSAS. După simpozion a fost dezvelită o placă comemorativă la Blocul Narrenhaus din Paşcani, după care a fost vizitată Casa memorială „Mitropolitul Visarion Puiu“ de la Schitul Vovidenia din judeţul Neamţ. La Seminarul Teologic „Veniamin Costache“ de la Târgu Neamţ a urmat o dezbatere cu participanţii la simpozion pe tema „Prezent şi perspective în evaluarea memoriei Mitropolitului Visarion Puiu“. Toate manifestările au fost organizate cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului.

Slujiri arhiereşti în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

În Duminica izgonirii lui Adam din rai, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“, vechea Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Suceviţa. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va oficia Sfânta Liturghie la parohia Buda din Protopopiatul Botoşani, în timp ce PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, va sluji la Mănăstirea „Buna Vestire“ din localitatea Poglet, judeţul Bacău.

Binecuvântări arhiereşti la începutul postului pentru angajaţii MMB

În Sala „Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor a fost oficiată ieri, de către PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, slujba Aghezmei mici. Această slujbă s-a oficiat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la propunerea PS Calinic Botoşăneanul, pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi a părinţilor consilieri ai Centrului Eparhial. „Agheazma mică a fost făcută pentru toţi angajaţii Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, întrucât săptămâna viitoare începe Postul Mare. La sfârşitul slujbei, pr. Ionel Roată a ţinut un cuvânt în care a vorbit despre motivele pentru care s-a oficiat slujba Aghezmei la începutul Postului Mare. Cu ocazia aceasta s-a citit o rugăciune de iertare a păcatelor şi o rugăciune de început a Postului Mare, în care se aminteşte despre harul lui Dumnezeu care se revarsă asupra tuturor credincioşilor“, a spus pr. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. La final, PS Calinic Botoşăneanul a sfinţit toate birourile din cadrul Centrului Eparhial şi i-a binecuvântat pe angajaţi.

Monografia Protopopiatului Darabani, o istorie a 48 de parohii

La muzeul Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“ din judeţul Botoşani a fost lansat ieri volumul „Protopopiatul Darabani. Contribuţii monografice asupra aşezărilor, bisericilor şi învăţământului“, de pr. Ioan Canciuc. Evenimentul a avut loc în Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici“ al muzeului, cartea lansată fiind tipărită la Editura „Trinitas“, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Compusă dintr-o suită de micromonografii întocmite în exclusivitate pe baza izvoarelor istorice, cartea este deosebit de bogată, fie şi numai prin spaţiul mai larg acordat parcursului istoric al fiecărei aşezări. Din materialul documentar adunat de-a lungul mai multor decenii, pr. Ioan Canciuc a reţinut pentru creionarea evoluţiei istorice a fiecărei localităţi doar izvoarele cele mai importante şi numai în urma unei examinări critice riguroase. La lansarea volumului-monografie a Protopopiatului Darabani au fost prezenţi profesori, oameni de cultură, preoţi etc., printre care s-au aflat prof. univ. Ioan Caproşu, prof. univ. Mircea Ciubotaru de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, prof. Chelcu Marius şi prof. dr. Silviu Văcaru de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iaşi.

Două monografii de acelaşi autor

După cum ne-a spus pr. Ioan Canciuc, la sugestia domnului prof. univ. Ioan Caproşu, a trebuit să continue documentarea pentru Protopopiatul Darabani, după ce, în anul 2005, a fost autorul cărţii „Protopopiatul Săveni. Contribuţii monografice asupra aşezărilor, Bisericii şi învăţământului“. „Am reuşit să public monografia Protopopiatului Darabani după o altă structură, după o altă metodă de lucru. S-au reliefat, pe de o parte, reuşitele, s-au făcut şi unele observaţii asupra unor lucruri care au fost mai puţin ilustrate în lucrare. Lucrările s-au desfăşurat într-o atmosferă plăcută“, a menţionat pr. Ioan Canciuc.

Prezentare concisă pentru 48 de parohii

Scopul publicării acestei monografii a fost prezentarea cât mai concisă a istoriei, aşezărilor, actuale sau dispărute, de pe arealul Protopopiatului Darabani, de la prima atestare documentară întâlnită, până la marea reformă din anul 1919-1922, şi istoria bisericii din fiecare aşezare, de la primele menţiuni întâlnite, până în zilele noastre. „Este o lucrare foarte importantă pentru preoţii şi credincioşii din Protopopiatul Darabani, care înseamnă 48 de parohii, 48 de comunităţi. Părintele Ioan Canciuc a venit în ajutorul nostru pentru că trebuia să realizăm o astfel de monografie. De altfel, fiecare protopopiat din Arhiepiscopia Iaşilor are sarcina realizării unei monografii. Părintele Canciuc a mai realizat şi monografia Protopopiatului Săveni şi ne bucurăm că noi suntem al doilea protopopiat din Arhiepiscopia Iaşilor care are, de astăzi, o astfel de monografie“, a declarat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protoieriei Darabani.

„Unul dintre cei mai buni cunoscători ai zonei botoşănene“

Prima monografie de protopopiat a apărut tot pe pământuri botoşănene, realizată tot de părintele Ioan Canciuc: monografia Protopopiatului Săveni, apărută în anul 2005. Ca membru în colectivul de întocmire a monumentalului Tezaur toponimic al Moldovei şi Bucovinei al Institutului de Filologie „Alexandru Philippide“ din Iaşi, preotul Ioan Canciuc a reuşit să adune un imens material documentar din toate categoriile de izvoare istorice privitoare la aşezările din judeţul Botoşani, pentru care a făcut, de-a lungul a peste trei decenii, şi anchete toponimice directe, străbătând sistematic, an de an, întregul teritoriu al judeţului. La capătul acestui demers, preotul Ioan Canciuc a ajuns a fi socotit de colegii întru cercetare toponimică „unul dintre cei mai buni cunoscători ai zonei menţionate, întru totul îndreptăţit să purceadă la o abordare ştiinţifică a acesteia“, aşa cum îl numeşte, în prefaţa monografiei Protopopiatului Săveni, prof. univ. dr. Ioan Caproşu de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, la 3 noiembrie 2005. A început, în calitate de coautor, cu micromonografia Româneşti (Bucureşti, 1999), a continuat, în aceeaşi calitate, cu lucrarea monografică asupra Coţuşcăi (Botoşani, 2004) şi cu monografia comunei Vlăsineşti (Botoşani, 2005), pentru a ajunge la cartea de faţă, ce reuneşte un şir de contribuţii monografice asupra aşezărilor, bisericilor şi învăţământului din Protopo-piatul Săveni. „Cartea preotului Ioan Canciuc se individualizează prin noutatea şi bogăţia informaţiei şi prin concluziile ştiinţifice dintr-un domeniu ce n-a rămas străin abordării istorice, el figurând în preocupările unor cercetători de renume ca Ion Ionescu de la Brad (1866), Nicu Filipescu-Dubău (1891), C. Ciocoiu (în secolul trecut) ş.a. Este de la sine înţeles deci că i se cuvine întreaga noastră recunoştinţă pentru aportul esenţial pe care îl aduce, prin contribuţiile monografice de faţă, la cunoaşterea istorică a acestei zone; îi aşteptăm cu aceeaşi încredere demersul ştiinţific următor, urându-i de pe acum succes“, mai scrie prof. Caproşu în aceeaşi prefaţă.

Sedinţă preoţească la Protopopiatul Iaşi I

Preoţii din Protopopiatul Iaşi I s-au întâlnit ieri în şedinţă lunară. S-a prezentat mai întâi tema „Sfântul Vasile cel Mare - izvor şi exemplu în lucrarea catehetică şi calitativ-filantropică actuală a Bisericii“. Tema a fost susţinută de pr. Eduard Florin Munteanu de la parohia Lungani. A mai fost prezentat proiectul de activităţi liturgice, misionare şi social-caritative, activităţi ce se vor desfăşura la fiecare parohie în perioada Postului Mare. La punctul trei al ordinii de zi au fost prezentate hotărâri ale Sfântului Sinod al BOR şi ale Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor cu privire la statutul preoţilor II şi preoţilor III din parohii. Preoţilor li s-au adus la cunoştinţă adresele Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Bucovinei, cu privire la regulamentul-cadru pentru obţinerea titlului de proprietate prin acţiune judecătorească. „S-a făcut apel ca preoţii să acorde o deosebită atenţie activităţii pastorale, misionare, caritative şi filantropice. Această perioadă a Postului Mare presupune o intensificare a slujbelor, o atenţie deosebită a lucrării cu tinerii, cu bătrânii“, a spus pr. Constantin Andrei, protopop al Protoieriei Iaşi I.

joi, 26 februarie 2009

La sfatul bătrânilor din Hârlău se pun la cale noi activităţi sociale

Protopopiatul Hârlău, în colaborare cu Centrul de zi pentru bătrâni din Hârlău şi cu autorităţile locale ale oraşului, a organizat, în urmă cu două zile, sfatul bătrânilor. În cadrul întâlnirii a fost prezentat bilanţul activităţilor pentru anul 2008 şi au fost creionate viitoarele acţiuni şi parteneriate pentru acest an.

La Centrul de zi pentru bătrâni din oraşul Hârlău a avut loc marţi, 24 februarie 2009, tradiţionalul sfat al bătrânilor, care se întruneşte de mai multe ori pe an. Sfatul bătrânilor este constituit din mai multe persoane pensionare ale oraşului Hârlău, care vor să se implice în viaţa socială. La sfatul bătrânesc, organizat la Centrul de zi pentru bătrâni din Hârlău, conducerea centrului a prezentat o dare de seamă a activităţilor care s-au desfăşurat în anul 2008. În raportul prezentat s-a amintit contribuţia Protopopiatului Hârlău, care s-a ocupat anul trecut de organizarea unor pelerinaje şi a unor întâlniri cu bătrânii din cadrul centrului. De asemenea, s-au ridicat diverse probleme privind curăţenia oraşului, precum şi situaţia cimitirului eroilor. Au fost prezenţi Mihai Prisacaru, reprezentant al Asociaţiei „Cultul Eroilor“ din municipiul Iaşi, cu care se va coopera pentru organizarea, aşa cum se cuvine, a „Zilei Eroilor“ din acest an la Hârlău, reprezentanţi ai conducerii centrului de bătrâni, ai protopopiatului, dar şi autorităţi locale. La sfârşit a avut loc o slujbă de pomenire pentru membrii care au plecat la cele veşnice de la ultima întâlnire şi până în prezent. „De la început, bătrânii au văzut cu ochi buni aceste întruniri, mai ales pentru faptul că au participat şi reprezentanţi ai Primăriei şi ai Protopopiatului Hârlău. Cei mai mulţi dintre aceşti bătrâni sunt enoriaşii noştri care frecventează cel mai des bisericile“, a spus pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protoieriei Hârlău.

Activităţi cu bătrânii şi în acest an

În cadrul Protopopiatului Hârlău funcţionează Filiala Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care este acreditată pentru a acorda asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu vârstnicilor. Protopopiatul Hârlău a organizat, anul trecut, mai multe pelerinaje la mănăstirile din Moldova şi Bucovina, pentru bătrânii din cadrul Centrului de zi. De asemenea, pensionarii au mai primit daruri constând în alimente, iar cei care nu s-au putut deplasa au fost vizitaţi acasă. „Le-am propus bătrânilor ca, la întâlnirile pe care le au saptămânal, să participe măcar un preot din cadrul protopopiatului, pentru a le oferi consiliere sau pentru a purta discuţii duhovniceşti. În perioada următoare le vom prezenta filme religioase, vom organiza cu ei diferite ieşiri, mai ales la mănăstiri. Cele mai multe fonduri pentru acţiunile care s-au desfăşurat cu bătrânii din Centrul de zi din Protopopiatul Hârlău au fost asigurate de parohii şi din cei 2% din impozitul pe profit“, a mai precizat pr. protopop.

„Copiii au abandonat calculatoarele ca să picteze icoane pe sticlă“

Tot marţi, 24 februarie 2009, la Şcoala „Petru Rareş“ din Hârlău a avut loc vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă „Copiii, zugravi ai chipurilor sfinte“. Aceste icoane au fost realizate de 13 copiii ai Şcolii „Petru Rareş“ în perioada vacanţei de iarnă, îndrumaţi de profesoara Laura Crăciun şi învăţătoarele Maria Budacea şi Gabriela Onofrei. La deschiderea expoziţiei au participat cei doi directori ai Şcolii „Petru Rareş“, mai multe cadre didactice, copii, părinţi. La sfârşit, Protopopiatul Hârlău, ca cel care a organizat acest cerc de pictură, a oferit copiilor daruri. „Copiii au fost încântaţi mai ales că au înţeles cele spuse de noi la începerea cercului de pictură, în sensul că aceasta va fi o etapă pregătitoare pentru participarea la tabăra de creaţie «Sfântul Apostol Luca», care se organizează în fiecare an în protopopiatul nostru. Copiilor le-au plăcut să picteze chipurile sfinţilor, iar părinţii acestora au fost încântaţi de faptul că săptămâna din vacanţa dintre cele două semestre a fost folosită în scop creativ. Elevii au abandonat calculatoarele şi televizoarele pentru a veni la şcoală câteva ore pe zi să picteze icoane pe sticlă. În tot acest timp, cursanţii au ascultat Radio TRINITAS, cd-uri cu muzică religioasă şi au citit vieţile sfinţilor pe care i-au pictat“, a completat pr. protopop. Chipurile sfinţilor pe care i-au pictat copiii vor fi expuse timp de trei săptămâni la Şcoala „Petru Rareş“ din Hârlău, iar în perioada următoare, vor fi expuse şi alte icoane, pe diferite teme.

Simpozion dedicat Mitropolitului Visarion Puiu

Episcopia Romanului, în colaborare cu Asociaţia „Mitropolit Visarion Puiu“, Protopopiatul Roman, Protopopiatul Paşcani, Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu“ din Paşcani, Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Veniamin Costachi“ din Târgu Nemţ, Casa Memorială „Visarion Puiu“ de la Schitul Vovidenia din Târgu Neamţ, organizează, în perioada 26-28 februarie 2009, ediţia a XIII-a a „Zilelor «Mitropolit Visarion Puiu»“. Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la naştere şi 45 de ani de la trecerea în veşnicie a mitropolitului. Astăzi, începând cu ora 14:00, la Muzeul de Istorie din Roman va avea loc vernisajul expoziţiei documentare prezentată de prof. Elena Istrăţescu, cercetător în cadrul Arhivelor Naţionale ale României din Bucureşti, iar la ora 15:00 va debuta sesiunea de comunicări ştiinţifice cu participare naţională şi internaţională. La finalul acestor sesiuni vor fi lansate două cărţi: „Preoţii Satelor“, ediţia a III-a, îngrijită de pr. Florin Ţuscanu, şi „Teculeştii din neam în neam“, de Luminiţa Cornea, Constantin Catrina, Ioan Lăcătuşu. Mâine, 27 februarie 2009, la Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Protopopiatul Paşcani va avea loc o slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Visarion Puiu, un itinerar pe urmele mitropolitului la Paşcani - troiţa Fântânele şi va fi dezvelită o placă comemorativă. La ora 13:00 va fi vizitată Casa Memorială „Visarion Puiu“ de la Schitul Vovidenia din judeţul Neamţ, după care va avea loc o dezbatere cu tema „Prezent şi perspective în evaluarea memoriei Mitropolitului Visarion Puiu“.

Acţiune caritativă la Suceava pentru copiii instituţionalizaţi

Membrii Comitetului parohial ,,Sfinţii Trei Ierarhi“ Suceava, alături de preotul paroh Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, s-au deplasat la Şcoala Specială nr. 5 Burdujeni pentru a împărţi ajutoare celor 140 de copii instituţionalizaţi. Aceştia au primit alimente, sucuri şi îmbrăcăminte şi au discutat cu membrii Comitetului parohial, exprimându-şi, în acelaşi timp, dorinţa de a mai fi vizitaţi. Întâlnirea a avut loc cu sprijinul preotului Cosmin Cârlioru, cel care se îngrijeşte de sufletele acestor copii lipsiţi de ocrotire părintească, dar nu şi de grija lui Dumnezeu. Acţiunea desfăşurată la Şcoala Specială nr. 5 din Burdujeni este prima din campania ,,Alături de voi“, iniţiată de Comitetul parohial al Bisericii ,,Sfinţii Trei Ierarhi“ din Suceava, cu scopul de a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoi. Următoarea acţiune va avea loc pe data de 8 martie 2009, la Azilul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou“ de la Suceava. Membrii corului Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Suceava vor susţine un concert, după care vor sta de vorbă cu bătrânii de la azil.

miercuri, 25 februarie 2009

Tinerii şi profesorii ucraineni au prezentat la Botoşani viaţa bisericească din regiunea Cernăuţi

Studenţii şi profesorii români şi ucraineni din regiunile Botoşani şi Cernăuţi au participat la o nouă activitate din cadrul proiectului „Tradiţie, artă, educaţie - valori europene, valori fără frontiere“, finanţat de Uniunea Europeană prin fonduri PHARE. Întrunirea elevilor, studenţilor şi a profesorilor români şi ucraineni a avut loc la Seminarul Teologic din Botoşani.

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Botoşani s-a desfăşurat, în perioada 20-21 februarie 2009, conferinţa „Biserica şi societatea în regiunea Cernăuţi“ în cadrul proiectului „Tradiţie, artă, educaţie - valori europene, valori fără frontiere“, finanţat de Uniunea Europeană prin fonduri PHARE. Vineri, 20 februarie, a avut loc susţinerea referatelor de către studenţii şi profesorii ucraineni, urmând ca mai apoi acestea să fie dezbătute. Sâmbătă, 21 februarie, a avut loc simpozionul dedicat întrunirii, unde au continuat discuţiile din ziua precedentă şi s-au evidenţiat aspectelor comune şi cele distincte, specifice în ceea ce priveşte relaţiile dintre Biserică şi societate, în cele 2 regiuni. În partea a doua a conferinţei a avut loc un workshop pentru stabilirea programului cu privire la următoarea activitate şi, de asemenea, stabilirea responsabilităţilor fiecăruia dintre membrii echipei.

„Biserica trăieşte şi lucrează în societate“

Profesorii şi elevii ucraineni au prezentat patru referate: „Preoţimea ortodoxă din Bucovina la sfârşitul secolului al XIX-lea“, susţinut de conf. univ. dr. Bogdan Bodnariuk; „Biserica «Sf. Trei Ierarhi» din cadrul complexului arhitectural de la Universitatea Naţională «Yurii Fedkovici» din Cernăuţi, Ucraina, Facultatea de Teologie şi Filosofie“, susţinut de pr. prof. Mykola Scherban, prodecan al acestei facultăţi; „Propunerile pentru includerea Reşedinţei Mitropoliţilor din Bucovina în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO“, susţinut de prof. univ. dr. Vasile Baluch, decan al Facultăţii de Teologie şi Filozofie al Universităţii Naţionale „Yurii Fedkovici“ din Cernăuţi, „Reşedinţa Mitropoliţilor Bucovinei - simbol cultural şi intelectual al ţinutului Bucovina“, susţinut de conf. univ. dr. Mykola Schribliak. „Acţiunea «Biserica şi societatea în regiunea Cernăuţi» a dorit să arate aspectele specifice ale relaţiilor dintre Biserică şi societate în regiunea Cernăuţi. Ca şi societate vizibilă, Biserica trăieşte şi lucrează în societate şi în istorie, le influenţează, fiind, la rându-i, influenţată de istorie şi societate“, a spus pr. Radu Constantin Zaiţ, profesor în cadrul Seminarului Teologic din Botoşani şi coordonator al proiectului.

Promovarea Bisericii şi cooperarea transfrontalieră

Rezultatele preconizate ale proiectului vizează încurajarea cooperării între oameni, asociaţii, instituţii din toate domeniile de activitate, apropierea între oameni şi comunităţile aflate de o parte şi de alta a graniţei, precum şi evidenţierea aspectelor care unesc oamenii din zonele de graniţă, cu păstrarea şi respectarea diferenţelor şi a diversităţii. „Proiectul are ca prim obiectiv general intensificarea cooperării transfrontaliere culturale, educaţionale, artistice şi a cunoaşterii reciproce cu impact direct asupra valorificării şi evidenţierii specificului naţional, dar şi a aspectelor comune celor două zone geografice ale proiectului. Proiectul a început în data de 23 august 2008 şi se va încheia anul acesta, pe 22 august, când va avea loc conferinţa finală a acestui proiect. Aceste activităţi pe care le-am desfăşurat şi pe care le aveam în vedere în acest proiect sunt nişte mijloace de a ne cunoaşte, de a ne promova şi de a arăta că Biserica Ortodoxă slujeşte lui Dumnezeu şi oamenilor, promovând şi cultivând frumosul, armonia, înţelegerea între oameni şi între naţiuni“, a menţionat pr. Partenie Apostoaie, profesor în cadrul Seminarului Teologic din Botoşani şi coordonator al proiectului.

Proiect cu finanţare europeană

Ideea proiectului „Tradiţii, educaţie, artă - valori europene, valori fără frontiere“ a pornit de la faptul că ambele regiuni, Botoşani şi Cernăuţi, deţin „tezaure“ etnografice şi folclorice, artistice şi teologice de o deosebită bogăţie, ce pot fi considerate valori de interes naţional şi european. Grupurile ţintă ale proiectului sunt cinci elevi din cadrul secţiei de Patrimoniu, din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani şi cinci studenţi din cadrul Universităţii Naţionale „Yurii Fedkovici“ din Cernăuţi, opt profesori care predau discipline de cultură generală, din partea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani, şi opt profesori din cadrul Universităţii Naţionale „Yurii Fedkovici“ din Cernăuţi, opt profesori din corpul cleric al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani şi opt profesori de teologie din partea Facultăţii de Filosofie şi Teologie, 28 de elevi din cadrul ansamblului folcloric al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani şi 28 de studenţi din ansamblul folcloric al facultăţii ucrainene. Valoarea proiectului finanţat în proporţie de 90% de Uniunea Europeană şi 10% de Seminarul Teologic din Botoşani s-a ridicat la 54.000 de euro.

Şedinţe preoţeşti în protopopiatele Piatra Neamţ, Hârlău şi Suceava II

- Ieri a avut loc sedinţa preoţească în Protopopiatul Piatra Neamţ. Aşa cum s-a întâmplat şi la alte protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor, pr. Constantin Grigore, consilier juridic al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a explicat preoţilor modalitatea prin care pot obţine titlurile de proprietate asupra unor imobile bisericeşti. Părintele Gabriel Pintilie de la parohia Bahna a prezentat referatul cu tema: „Sfântul Vasile cel Mare, dascălul familiei creştine“. „Am făcut recomandări privind declaraţiile fiscale, constituirea fondului «Păstorul cel Bun», organizarea Cercurilor pastorale, monografia protopopiatului. Am recomandat preoţilor multă atenţie şi grijă în abordarea lucrărilor de construcţii“, a precizat pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protoieriei Piatra Neamţ.

- La sediul Protopopiatului Hârlău a avut loc luni, 23 februarie, şedinţa lunară cu preoţii, la care a participat pr. Constantin Grigore, consilier juridic al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a adus în discuţie aceeaşi problemă referitoare la obţinerea titlurilor de proprietate. „Au fost prezentate, de asemenea, responsabilităţile protopopiatului, ale parohiei, mănăstirii, schitului, apoi au fost prezentate câteva persoane care ne-ar putea ajuta atât la întocmirea schiţelor cadastrale, cât şi în instanţă, dacă va fi cazul“, a declarat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protoieriei Hârlău.

- Preoţii din Protopopiatul Suceava II s-au întâlnit în şedinţă lunară, unde au fost puse în discuţie probleme legate de salarizarea preoţilor, de recesiunea economică, sau aspecte privind implicarea preotului în viaţa comunităţii în momentele acestea de criză. „Am recomandat preoţilor să implice comunitatea în rezolvarea diferitelor probleme. Au mai fost dezbătute probleme culturale şi economice în linii mari“, a spus pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava II.

duminică, 22 februarie 2009

„La Judecata de apoi omul se va privi ca într-o oglindă“

Acestea sunt cuvintele Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, rostite în cadrul Sfintei Liturghii oficiate ieri, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, la biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“, „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ şi „Sfântul Ierarh Nectarie“ din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi. Biserica „Sf. Nectarie“ din Iaşi a fost neîncăpătoare ieri, în „Duminica lăsatului sec de carne“, când IPS Teofan a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de şapte preoţi şi diaconi. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost întâmpinat în faţa „catedralei“ din cartierul Alexandru cel Bun de preoţii slujitori, în sunetul clopotelor şi al cântării „Pre Stăpânul“. Credincioşii, prezenţi ca de obicei într-un număr mare la Sfânta Liturghie, i-au oferit flori arhipăstorului lor. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a binecuvântat pe enoriaşi, după care s-a închinat la racla unde se află moaştele Sfântului Nectarie. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a făcut referire la Evanghelia din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. „Biserica aşază în faţa credinţei şi evlaviei noastre un moment crucial atât din istoria întregului neam omenesc, cât şi din viaţa fiecărui locuitor al acestui pământ. Înainte de începerea Postului Mare, omul are în faţa ochilor credinţei sale momentul pe care îl va trăi împreună cu toţi semenii săi din toate locurile şi timpurile. Duminica de astăzi este numită «a Înfricoşătoarei Judecăţi». Nu cunoaştem când va fi, deşi anumite elemente le găsim în spusele Mântuitorului Hristos, în cartea cea sfântă a Apocalipsei. Viaţa fiecărui om se va desfăşura într-o clipă în faţa ochilor noştri şi a întregii lumi“, a spus IPS Teofan, care a continuat să vorbească despre textul scris de Sfântul Apostol Pavel către locuitorii din Corint, citit ieri în cadrul Sfintei Liturghii, care aminteşte despre „fratele“ pentru care a murit Hristos. „Hristos aşteaptă de la noi să ne hrănim cu rugăciune“ „Cel pentru care a murit Hristos este orice bărbat, orice femeie, de orice culoare şi trăitori în orice vreme de-a lungul istoriei. Întreaga umanite care a trăit de-a lungul veacurilor va avea parte de imaginea vieţii fiecăruia. Pe acest imens ecran, numit «cartea vieţii», vom vedea toate sufletele de care ne-am bătut joc, toate în-tâlnirile noastre frumoase, toate gândurile noastre de bine, toate acele persoane cu care noi am relaţionat. La Judecata de apoi omul se va privi ca într-o oglindă. Va avea o privire reală, autentică şi obiectivă asupra a tot ceea ce a împlinit în această lume“, a mai adăugat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a continuat cuvântul de învăţătură prin interpretarea cuvântului „frate“ din evanghelie, făcută de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei şi Jicei din Serbia. „Fratele despre care Sfânta Evanghelie vorbeşte astăzi (n.r. - ieri), că l-am hrănit sau nu l-am hrănit, că l-am vizitat în închisoare sau nu, că l-am îmbrăcat sau l-am lăsat gol, că l-am binecuvântat sau l-am blestemat, este interpretat de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici în două feluri. În inima fiecărei persoane se află Însuşi Domnul Hristos. Toate cele pe care le împlinim în legătură cu semenii noştri îl ating pe Domnul Hristos. Al doilea sens pe care îl descoperă Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici porneşte de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel, «căci nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine». Noi suntem chemaţi să avem grijă de «fratele» nostru Hristos, care se află înlăuntrul nostru. Hristos aşteaptă de la noi să ne hrănim cu rugăciune, cu iertare faţă de aproapele, cu post, cu spovedanie, cu împărtăşanie“, a mai învăţat Înalt Preasfinţia Sa în cuvântul rostit la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Biserică neîncăpătoare în duminici şi sărbători A urmat un cuvânt din partea pr. Petrică Lehaci, parohul bisericii „Sf. Nectarie“, care a mulţumit IPS Teofan pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi pentru faptul că i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi la slujbă. „Zidind această biserică, am explicat de ce a trebuit să o construim aşa de mare. Căci iată, astăzi, ca şi în celelalte duminici şi sărbători, biserica noastră s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Am zidit acest sfânt lăcaş, iar pe de altă parte nu am neglijat zidirea bisericii din sufletele credincioşilor, prin faptul că Sfânta Liturghie se săvârşeşte în fiecare zi, din data de 15 octombie 2006. Taina Sfântului Maslu are loc de trei ori pe săptămână, iar duminica, după Sfânta Liturghie, se citeşte Acatistul Sfântului Nectarie“, a menţionat pr. paroh, care a adus apoi mulţumiri Prea Sfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotului Constantin Andrei, protopop al Protoieriei Iaşi I, prezent la slujba de ieri, Consiliului Parohial, dar şi credincioşilor pentru sprijinul acordat în ultimii ani Bisericii „Sf. Nectarie“. IPS Teofan a citit apoi credincioşilor aşezaţi în genunchi o rugăciune de dezlegare. Cteste si : Miercuri noaptea, credincioşii de la „Sf. Nectarie“ participă la mica „priveghere“ care le aduce sănătate

În cinci ani, credincioşii din Oneşti se vor ruga într-o catedrală nouă

Construcţia Catedralei cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti a început acum 19 ani. Anul acesta, lucrările vor continua prin acoperirea sfântului lăcaş cu tablă adusă din Ucraina. Duminica trecută, credincioşii din Oneşti au vizitat, la îndemnul părintelui paroh Constantin Alupei, protopop al Protoieriei Oneşti, şantierul de lucru al catedralei.

Catedrala cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ a început să se ridice în Oneşti în urmă cu 19 ani. În prezent, lucrările au ajuns la nivelul acoperişului, care necesită o tablă specială.

Până la terminarea lucrărilor, oneştenii participă la sfintele slujbe în demisolul catedralei aflate în construcţie.

Tablă de la Kiev pentru acoperiş

Anul acesta, se intenţionează continuarea lucrărilor la catedrala din Oneşti prin acoperirea acesteia cu tablă specială adusă de la Kiev. Acoperirea celor 3.000 de metri pătraţi de acoperiş este cu atât mai nesesară cu cât se va rezolva protejarea sfântului lăcaş de intemperii. După cum ne-a spus părintele paroh, până la stadiul de finisaj, biserica ar mai avea nevoie de 40 de miliarde de lei vechi. „Dorim ca în maximum cinci ani lucrările la sfântul lăcaş să fie finalizate. Cea mai importantă lucrare este acoperirea acestei catedrale cu o tablă specială adusă de la Kiev. Avem nevoie de 1.500 de coli la 100 de euro bucata. Avem nevoie de donatori care să ne ajute. Daniile credincioşilor să fie binecuvântate de Dumnezeu. Am ajuns până la plus 25 de metri cu cupola centrală, pe care intenţionăm să o terminăm anul acesta şi să o acoperim“, a mai explicat pr. paroh.

Lucrări începute în urmă cu 19 ani

Slujba de sfinţire a locului catedralei din Oneşti a avut loc pe data de 2 iunie 1990, de „Pogorârea Sfântului Duh“, şi a fost oficiată de PS Eftimie, Episcopul Romanului şi Huşilor. Proiectul bisericii a fost executat de arhitectul Anghel Doru şi de proiectant ing. Armeanu Paul din Bacău. Structura sfântului lăcaş cuprinde subsol la cota -4,50, parter, la 1,75 peste nivelul terenului, etaj la cota +5,50, construit peste zona de intrare, în legătură cu cele două scări aflate în cele 4 turnuri, etaj peste cele două abside, acestea fiind structurate în final în sistem gladene, cota +9,00 m cu un etaj aflat peste zona de intrare, în care va funcţiona corul catedralei. Tot la cota +5,50m se află un balcon care acoperă zona de intrare din care se va putea oficia slujbe la anumite duminici, sărbători şi aniversări. Din punct de vedere arhitectural, construcţia reprezintă intersecţia a doi cilindri, peste care se ridică turla centrală, însoţită de alte patru turle mai mici. Catedrala păstrază întru totul arhitectura specifică marilor catedrale ortodoxe cu unele adaosuri pentru perioada în care ne aflăm. Prin dragostea şi dărnicia familiei Emil Drăgan, în anul 2006, pe 19 mai, în Austria, la Innsbruck, s-au turnat cele cinci clopote ale catedralei. În data de 19 august 1999, PS Eftimie, Episcopul Romanului şi Huşilor, cu ocazia sfinţirii sediului protopopiatului Oneşti, a oficiat prima Liturghie arhierească în prezenţa tuturor membrilor Adunării Eparhiale, a preoţilor Protoieriei Oneşti şi a unui număr mare de credincioşi. „Prin venirea PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, s-au dinamizat şi mai mult activităţile misionare, pastorale, culturale, dar şi gospodăreşti, prin continuarea lucrărilor de construcţie a bisericilor în toată eparhia, dar în mod special a marilor catedrale“, ne-a mai declarat pr. paroh.

Oneştenii au vizitat şantierul de lucru al catedralei lor

Enoriaşii parohiei „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti au avut prilejul duminica trecută, pe 15 februarie, să viziteze pentru prima dată interiorul catedralei aflate în construcţie.

Deşi stadiul lucrărilor de la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ se pot observa pe dinafară, credincioşii nu au avut până acum posibilitatea să vadă interiorul celei mai mari biserici din Oneşti. De aceea, părintele paroh Constantin Alupei a oferit ocazia tuturor credincioşilor care au participat la slujba Sfintei Liturghii, duminica trecută, să vadă ce lucrări s-au efectuat şi care sunt următoarele etape ale construcţiei. Îmbrăcat cu epitrahil, pr. Constantin Alupei a fost, pentru câteva clipe, ghidul enoriaşilor pe care îi păstoreşte, oferind explicaţii cu privire la stadiul lucrărilor. „A fost o premieră absolută la Oneşti, pentru că toţi credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie au fost invitaţi să meargă şi să vadă realizările construirii catedralei în decursul celor 19 ani de când s-a pus piatra de temelie. Foarte mulţi dintre oneşteni au rămas impresionaţi de lucrările care s-au executat. Credincioşii nu ştiau ce s-a realizat şi, de aceea, am căutat să facem această incursiune atât la cota 0, cât şi la înălţimea de 5,50 metri, ca să vadă şi ei care este stadiul actual. Oamenii au mărturisit că n-au văzut niciodată o astfel de biserică“, a spus pr. Constantin Alupei.

joi, 19 februarie 2009

Protopopiatul Săveni are,de ieri un nou protoiereu

In dimineaţa zilei de ieri, 19 februarie, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de 13 preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Săveni, la sfârşitul căreia a hirotesit noul protopop al Protoieriei Săveni. De asemenea, tot cu această ocazie, părintele Cleopa Străchinaru, stareţul Mănăstirii Cozancea, a fost hirotesit duhovnic. Din soborul slujitorilor a făcut parte, pe lângă preoţii din Protopopiatul Săveni, pr. Ionel Roată, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Alături de aceştia, la Liturghia de ieri s-au rugat zeci de credincioşi, dar şi autorităţi locale. În cuvântul de învăţătură, IPS Teofan a explicat motivele pentru care pr. Constantin Macuc va fi numit preot paroh la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“: „Am revenit aici pentru instalarea noului protopop al acestei zone. Pentru că fostul protopop, Liviu Constantin Nechita, era şi paroh al acestei biserici, am socotit de bine ca în acelaşi timp să se realizeze şi instalarea noului preot al acestei sfinte parohii, în persoana pr. Constantin Macuc. Aceasta a fost raţiunea pentru care am ales astăzi să săvârşesc, împreună cu fraţii preoţi, Sfânta Liturghie în această sfântă biserică“. IPS Teofan a prezentat şi motivele care au stat la baza alegerii noului protopop: „M-am orientat spre cucernicia sa, nădăjduind în mila lui Dumnezeu că entuziasmul tinereţii, evlavia întru cele ale credinţei îl vor ajuta, înconjurat de fraţii preoţi din Protopopiatul Săveni, să împlinească această frumoasă, dar deloc uşoară misiune, de împreună-slujire pentru împlinirea lucrărilor administrative, misionare, economice, sociale şi culturale. Vi-l încredinţez frăţiilor voastre cu drag, să vă rugaţi pentru el şi să-l sprijiniţi în lucrarea pe care o are de îndeplinit. Să ne bucurăm cu toţii pentru acest moment şi pentru faptul că parohia are un preot, protopopiatul un protoiereu“. Părintele Constantin Macuc a primit din partea IPS Teofan bederniţă, brâu şi cruce pectorală. Evenimentul de la Săveni a continuat cu prima şedinţă preoţească din acest an, desfăşurată la sediul protopopiatului, care a fost prezidată de IPS Teofan. La întrunirea preoţilor au participat, de asemenea, pr. vicar-administrativ Ionel Roată şi protopopul nou-hirotesit, Constantin Macuc.

miercuri, 18 februarie 2009

Şedinţe preoţeşti în Protopopiatele Botoşani, Târgu Neamţ şi Roznov

Preoţii din Protopopiatul Botoşani s-au întâlnit luni, 16 ianuarie 2009, în şedinţă lunară, iar în Protopopiatele Târgu Neamţ şi Roznov, şedinţa preoţilor a avut loc ieri, 17 ianuarie. La toate cele trei şedinţe au participat pr. Constantin Grigore, consilier juridic al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), dar şi pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială din partea Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor.

- La Botoşani, pr. Constantin Grigore a prezentat regulamentul-cadru privind demararea unor acţiuni judecătoreşti în constatare în vederea obţinerii titlurilor de proprietate asupra unor imobile bisericeşti, iar pr. Sebastian Teacu a vorbit despre programul „Hristos împărtăşit copiilor“, arătând faptul că preotul trebuie să ţină o legătură strânsă cu tinerii, cu copiii, în spiritul credinţei noastre strămoşeşti. „Ca de fiecare dată, am adus la cunoştinţă diferite probleme administrative pe care le-am discutat anul acesta, pe 20 ianuarie, în Permanenţa Consiliului Eparhial. În acelaşi timp, am cerut ca, la începutul Postului Mare, preoţii să se ocupe de problemele unor familii nevoiaşe din parohii. Preoţilor li s-a mai prezentat, de asemenea, oferta şcolară a seminariilor teologice din Botoşani şi Dorohoi“, ne-a declarat pr. Lucian Leonte, protoiereu al Protopopiatului Botoşani.

Tema prezentată şi dezbătută pentru această întrunire a preoţilor din Protopopiatul Botoşani a fost „Postul ca epitimie la Sfânta Spovedanie“, susţinută de pr. Ovidiu Mărgineanu de la parohia „Sf. Mina“, Tulbureni.

- La Târgu Neamţ, în cadrul celei de a doua şedinţe preoţeşti din acest an, „s-au discutat diferite probleme din protopopiat, ceea ce ar trebui să îndreptăm, ceea ce ar trebui să transmitem pentru zidirea noastră, a preoţilor, şi a credincioşilor noştri“, a spus pr. Ioan Dogaru, protoiereu al Protopopiatului Târgu Neamţ.

- În cadrul întrunirii lunare din Protopopiatul Roznov, preotul Vasile Narcis Focşăneanu, de la parohia Rediu, a prezentat tema „Sfinţii Trei Ierarhi - model de pastoraţie pentru preoţi, dar şi model de trăire duhovnicească pentru credincioşi“. În cadrul şedinţei au fost prezentate probleme pe ordinea de zi, apoi a fost înmânat, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ghidul Centrului parohial pentru copii şi tineret, ce conţine cercuri de muzică religioasă, informatică, pictură etc. „În parohiile din protopopiatul nostru se vor desfăşura zece astfel de cercuri, prin care preoţii vor coopta elevi şi tineri pentru a le descoperi talentele şi a putea face viaţa de copil şi de elev mai frumoasă“, a completat pr. Vasile Ţoc, protoiereu al Protopopiatului Roznov.

luni, 16 februarie 2009

„Hristos împărtăşit copiilor“ a format un cor în Protopopiatul Rădăuţi

Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat ieri, 15 februarie 2009, Sfânta Liturghie la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Rădăuţi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul de copii şi tineri care studiază la şcolile din Rădăuţi. „Slujba a avut ceva special pentru că răspunsurile în prima parte a Liturghiei au fost date de corurile de copii şi tineri care studiază la şcolile şi liceele din Rădăuţi. Aceşti copii au fost pregătiţi de noi, preoţii, care am descins în şcoli şi am dat curs programului catehetic «Hristos împărtăşit copiilor». Am reuşit să atragem destul de mulţi copii şi tineri la sfânta biserică şi nu numai să-i atragem, ci şi să-i implicăm activ prin cântările de la Sfânta Liturghie. Ne gândim la o catehizare mai intensă, astfel încât ei să cunoască învăţăturile de bază ale credinţei noastre creştin-ortodoxe“, ne-a spus pr. Nicolae Vartea, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“ şi protopop al Protopopiatului Rădăuţi

Două cărţi ale teologului Andrei Scrima, lansate la Bacău

La Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacău a avut loc, în perioada 12-15 februarie, Târgul de carte al Editurii Humanitas. În cadrul târgului, la care au participat preoţi, poeţi, scriitori, profesori, dar şi reprezentanţi ai editurii, au fost lansate două volume apărute la Editura Humanitas: „Ortodoxia şi încercarea comunismului“ şi „Comentariul integral al Evangheliei după Ioan“. Prezentarea celor două cărţi a avut loc sâmbătă, 14 februarie, începând cu ora 11:00, şi a fost făcută de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. „PS Ioachim Băcăuanul l-a evocat în cuvântul său pe Andrei Scrima, un gânditor, un teolog mai puţin cunoscut nouă, românilor, pentru faptul că a trăit în cea mai mare parte a vieţii sale în afara României. Andrei Scrima a fost un teolog pe care PS Ioachim Băcăuanul a avut fericita ocazie de a-l cunoaşte în perioada când şi-a făcut doctoratul la Paris, la Institutul «San Serge». Prezenţa PS Ioachim Băcăuanul la Târgul de carte al Editurii Humanitas a fost un prilej de a evoca tuturor celor prezenţi importanţa cărţilor lui Andrei Scrima pentru teologia românească“, a spus pr. Constantin Gherasim, consilier pe probleme de tineret şi mass-media al Episcopiei Romanului.

De asemenea, PS Ioachim Băcăuanul a mai vorbit în alocuţiunea sa despre personalitatea lui Andrei Scrima şi despre misiunea pe care a realizat-o în Liban pentru organizarea Bisericii Ortodoxe, menţionând, în acelaşi timp, câteva date biografice ale marelui teolog.

Cele două cărţi lansate sâmbătă la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacău, ale teologului Andrei Scrima, au fost scrise în limba franceză şi traduse în limba română. Editura Humanitas a fost singura care a editat cărţile teologului Andrei Scrima în România. Andrei Scrima, pe numele de autor André Scrima, s-a născut pe 1 decembrie 1925, în localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita. A fost un monah şi un important teolog român.

Pleacă la Geneva la 28 noiembrie 1956, unde va sta cinci luni la Institutul Ecumenic organizat de Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Aici îl întâlneşte, în 1961, pe patriarhul Athenagoras, care îl va trimite ca reprezentant personal la Vatican, în timpul Conciliului Vatican II, sub noul papă Paul VI, între 1963 şi 1965. Pregăteşte întâlnirea istorică din 1964, la Ierusalim, dintre cei doi capi ai Bisericii creştine. În 1991, aflându-se din nou în India, decide să revină în România. Moare la 31 august 2000 şi este înmormântat la Mănăstirea Cernica.

sâmbătă, 14 februarie 2009

Miercuri noaptea, credincioşii de la „Sf. Nectarie“ participă la mica „priveghere“ care le aduce sănătate

Biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nectarie“, „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Prooroc Ilie“ din Iaşi adună de trei ori pe săptămână credincioşi nu doar din cartierul Alexandru cel Bun, ci şi din alte parohii ale oraşului. Vinerea dimineaţa, după oficierea Sfintei Liturghii, luni seara, începând cu ora 18:00, şi miercuri seara, începând cu ora 23:00, în sfântul lăcaş se oficiază Taina Sfântului Maslu.

Cel puţin patru preoţi săvârşesc slujba Sfântului Maslu, care se oficiază lunea, miercurea şi vinerea la impunătoarea biserică din cartierul Alexandru cel Bun. Pe parcursul saptămânii, oamenii încearcă să fie prezenţi la toate cele trei slujbe, pe lângă participarea la Sfânta Liturghie ce se oficiază zilnic. Atât bătrânii cât şi tinerii, atât femeile cât şi bărbaţii, atât cei sănătoşi cât şi cei bolnavi, atât cei fericiţi cât şi cei aflaţi în suferinţă, atât cei care cer cât şi cei care mulţumesc păşesc pragul bisericii „Sf. Nectarie“ pentru a afla bucuria, alinarea, izbăvirea sau mulţumirea sufletească. Nu ai cum să-ţi dai seama dacă o femeie care se roagă, alături de preoţii slujitori lui Dumnezeu, în timpul oficierii Tainei Sfântului Maslu plânge de bucurie sau pentru că are un necaz, o suferinţă. Oamenii care vin la slujbă trec să se închine mai întâi la moaştele Sfântului Nectarie, vindecătorul de cancer, faţă de care au o mare evlavie.

„Cu adevărat este o binecuvântare“

În momentul în care unul dintre preoţii slujitori citeşte Sfânta Evanghelie sau o rugăciune, îi acoperă cu epitrahilul pe credincioşii din jurul său, amintind parcă de Mântuitorul Iisus Hristos, în jurul căruia se adunau mulţimile pentru a-i asculta învăţăturile. În timpul rostirii rugăciunilor, oamenii sunt miruiţi şi binecuvântaţi de un alt părinte slujitor. În liniştea din toiul nopţii, în biserica „Sf. Nectarie“ din Iaşi răsună glasul cristalin al cântăreţului de la strană, elev al Seminarului „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, ce răspunde cu „Doamne miluieşte“ întreit la cererile şi mulţumirile înălţate către Dumnezeu de către preoţi, în timpul ecteniilor mari. Credincioşii secondează strana în cântare, toată suflarea laudă şi mulţumeşte lui Dumnezeu. Părintele Petrică Lehaci, parohul bisericii „Sfântul Nectarie“, ţine un cuvânt în care mulţumeşte Sfântului Ierarh Nectarie pentru că este rugător înaintea lui Dumnezeu. Le mulţumeşte şi credincioşilor care s-au rugat în sfântul lăcaş de cult. „Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să ne ajute să ducem la bun sfârşit această rugăciune de seară. Cu adevărat este o binecuvântare când venim aici, la biserică, reuşind să învingem somnul“, a spus pr. paroh.

„Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie...“

Oamenii se aşază din nou în genunchi, de îndată ce începe slujba acatistului Sfântului Nectarie. Rând pe rând, preoţii slujitori citesc cu glas mare icoasele şi condacele din acatistul vindecătorului de cancer. Oboseala nu pare să-i stăpânească pe credincioşii care au ales ca prima oră din ziua de joi să şi-o petreacă în rugăciune. „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni“ - cântă unul dintre preoţii slujitori, într-o psaltică românească. Rugăciunea de la finalul acatistului încheie această mică „priveghere“, nu înainte ca prinoasele aduse dar şi cei prezenţi la slujbă să fie stropiţi cu agheazmă mică. După ce trec iarăşi pe la racla cu moaştele sfântului tămăduitor, oamenii se închină pe la sfintele icoane, apoi se îndreaptă către casele lor.

„Se face o slujbă care îţi intră la suflet“

Credincioşii care participă în fiecare miercuri noaptea la Sfântul Maslu de la biserica „Sfântul Nectarie“ spun că nu se pot lipsi de o astfel de slujbă care le dă în primul rând sănătate.

„Sfântul Maslu e foarte bun în primul rând pentru sănătate. Eu făceam crize de astm după ce am născut, în 1999. Am citit Paraclisul Maicii Domnului şi din Psaltire, după care am început să merg la Sfântul Maslu la mai multe biserici şi mănăstiri. Din luna noiembrie a anului 2008 nu lipsesc în nici o miercuri-noapte de la „Sfântul Nectarie“. Se face o slujbă care îţi intră la suflet. Este foarte bine că Sfântul Maslu se face noaptea, pentru că serviciul nu-mi permite să vin lunea sau vinerea. La toată lumea spun să vină la această slujbă“, a mărturisit Ana Cristina Tănase, 37 de ani.

„Venim în fiecare miercuri la Sfântul Maslu, pentru că simţim harul lui Dumnezeu prin rugăciune şi ne merge bine toată săptămâna. Vin de acasă necăjită, cu probleme, iar aici le las deoparte şi mă pregătesc pentru toată săptămâna. Vin bolnavă, plec sănătoasă, vin nervoasă, plec liniştită. Am început să înţelegem rugăciunile şi evangheliile, iar faptul că preoţii ne miruiesc de mai multe ori este un lucru minunat. Mi se par atât de puternice rugăciunile care se citesc... N-am trăit astfel de momente până acum. Am impresia că nu trăiesc pe pământ. Îmi doresc să particip la fiecare slujbă, cât voi mai fi în putere“, a spus Elena, 56 de ani.

Cititi si "Moastele Sfantului Ierarh Nectarie, de doi ani la Iasi"

"La Judecata de apoi omul se va privi ca într-o oglindă“ - Slujba arhiereasca la Biserica Sfantul Nectarie

Şedinţa de lucru anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor

Astăzi, în sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi, se vor desfăşura lucrările Şedinţei anuale de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. Lucrările vor fi precedate de slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Biserica „Sf. Gheorghe“ - vechea catedrală mitropolitană, începând cu ora 7:30. În jurul orei 9:30 se va săvârşi slujba de Te Deum, în cursul căreia se vor aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Iaşilor în anul 2008. La ora 10:00 vor începe lucrările Adunării Eparhiale în care se vor prezenta, examina şi aproba rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial Iaşi, execuţia bugetară pe anul 2008 şi bugetul Arhiepiscopiei Iaşilor pentru anul 2009. La această şedinţă participă cei 30 de membri ai Adunării Eparhiale (20 de mireni şi 10 clerici), membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi sunt invitaţi 26 de membri ai Consiliului Misionar Consultativ, precum şi reprezentanţi ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai şcolilor teologice din Eparhie şi ai asociaţiilor şi fundaţiilor care funcţionează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Iaşilor.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a XXXIV-a du-pă Rusalii (a fiului risipitor), Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Rădăuţi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi, în timp ce PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, va sluji la Mănăstirea Berzunţi din judeţul Bacău. PS Corneliu Bârlădeanul va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi.

Dublă lansare de carte la Bacău

PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, va fi prezent astăzi la târgul de carte al Editurii Humanitas, care are loc în perioada 12-15 februarie la Complexul Muzeal Iulian Antonescu din Bacău. „PS Ioachim va prezenta în cadrul acestui târg două volume importante pentru teologia sec. al XX-lea. Este vorba despre «Ortodoxia şi încercarea comunismului» şi «Comentariul integral al Evangheliei după Ioan», ambele semnate de Andrei Scrima şi apărute recent la Editura Humanitas“, a spus pr. Constantin Gherasim, consilier pe probleme de tineret şi mass-media al Episcopiei Romanului.

vineri, 13 februarie 2009

Taina Botezului face minuni la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi

La Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi se nasc zilnic zeci de copii Unii dintre ei sunt sănătoşi, în cazul altora apar complicaţii În această luptă pentru viaţă a medicilor s-a alăturat din anul 2005 şi părintele Dănuţ Damaschin, preot misionar la Biserica „Naşterea Domnului“ şi „Sfinţii Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian“ din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“

Dacă te uiţi pe programul afişat la intrarea în bisericuţa din curtea spitalului, ai impresia că intri într-o mănăstire. Sfânta Liturghie, Acatistul Bunei Vestiri, slujba Aghezmei, slujba Sfântului Maslu, Canonul Domnului nostru Iisus Hristos sunt doar câteva dintre slujbele care au loc în sfântul lăcaş de rugăciune sfinţit pe 21 septembrie 2008 de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Părintele Damaschin, angajat al Ministerului Sănătăţii ca personal auxiliar, este prezent zilnic în mijlocul pacienţilor din spital pentru a le citi rugăciuni pentru sănătate, dar şi pentru a săvârşi Taina Botezului în regim de necesitate. Botezul copiilor aflaţi în incubatoare, asistaţi de aparate, are loc la recomandarea medicilor care epuizează mai întâi toate terapiile din punct de vedere medical. „În ultima lună au fost patru astfel de cazuri. La ultimul Botez în regim de necesitate, medicii ne-au chemat de acasă, pentru că şansele copilului s-au redus la minimum. Părinţilor li s-a sugerat de către medici să facă Botezul nu ca un act terminal, ci pentru că ei, ca oameni, nu pot să facă nimic. Şi nu a fost singurul caz de genul acesta. Astfel de copii sunt, în prezent, bine, sunt sub tratament, au depăşit, slavă Dmnului, momentul dificil al bolii şi vor merge acasă, în câteva săptămâni, la familiile lor. Este impresionant că descoperi zilnic cazuri de părinţi care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu până a dobândi acel copilaş. Dumnezeu nu îngăduie oamenilor doar suferinţa, ci face ca, prin această suferinţă, aceştia să se trezească la realitate“, a spus pr. Damaschin.

Botezul în regim de urgenţă

Rânduiala Botezului pe scurt, cuprinsă în Molitfelnic, subliniază că acest Botez trebuie săvârşit în condiţii de necesitate atunci când nu există certitudinea că pruncul va supravieţui până la Botezul din biserică. Părintele misionar de la „Cuza Vodă“ oficiază de obicei astfel de slujbe copiilor aflaţi în incubatoare. „Suntem dotaţi cu o geantă specială pentru botez în care avem o Evanghelie, o mică cristelniţă, o cruce, Sfântul şi Marele Mir, Sfânta Împărtăşanie şi veşminte care să corespundă timpului alocat, de câteva minute, până la zece minute cel mult. După Binecuvântarea mare, semnul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul nostru, are loc slujba prescurtată de sfinţire a apei şi botezul copilului, după care se unge cu Sfântul şi Marele Mir. Înaintea Binecuvântării mari, încercăm să oferim mai mult decât este obişnuit şi mai citim câteva lepădări. Naşul, care vine de obicei în urgenţă, chemat la telefon, este cel care rosteşte Simbolul Credinţei la căpătâiul copilaşului. De asemenea, lumânărica stă aprinsă într-un holişor, întrucât condiţiile biologice nu permit aprinderea focului lângă incubator. Prea puţini sunt cei care nu lăcrimează în timpul unui astfel de botez şi nu vin la biserică să făgăduiască că vor face mai mult pentru ei şi pentru copilul care a fost botezat“, a mărturisit pr. Damaschin.

„Medicul tratează bolnavul, dar Dumnezeu este Cel Care completează actul medical“

Deşi sunt angajaţi ai spitalului care au binecuvântare şi instrucţiuni cum să facă Botezul pe scurt în caz de necesitate, medicii preferă să-l cheme pe părintele Damaschin, chiar şi în toiul nopţii, pentru săvârşirea acestei Sfinte Taine. „Nu există în acest moment o recunoaştere oficială a terapiei religioase asupra omului aflat în suferinţă trupească. Atâta timp cât medicii ne cheamă de acasă pentru a ajuta un pacient aflat în dificultate înseamnă că există o recunoaştere în fapt a ceea ce se întâmplă în spital. Medicii recomandă pacientului să consulte preotul pentru a găsi soluţie la problemele de suflet. Pentru medici biserica este prezenţa reală a lui Dumnezeu în viaţa lor, la locul de muncă. Acest lucru îi face să fie mai buni creştini în relaţie cu pacienţii. Medicul tratează bolnavul, dar Dumnezeu este Cel Care completează actul medical, devenind astfel Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre“, a menţionat pr. misionar de la „Cuza Vodă“.

Biserica, locul în care mamele Îl găsesc pe Dumnezeu

Multe mame din judeţele Moldovei aleg Maternitatea „Cuza Vodă“ în momentul în care trebuie să nască pentru că sunt condiţii mai bune sau pentru că medicii sunt mai competenţi. Sunt femei care aleg să nască la „Cuza Vodă“ doar pentru faptul că în incinta spitalului este biserică. Acest amănunt l-am aflat de la părintele Damaschin, când l-am întrebat dacă ceea ce face ca preot misionar este greu. „Este greu, dar frumos. Ca preot ştii că într-o zi i-ai adus puţină fericire unui om. O pacientă cu o sarcină foarte dificilă şi riscantă a fost întrebată de către o rudă de ce a ales „Cuza Vodă“. Răspunsul a fost simplu: „Pentru că aici este biserică“. Aceşti oameni vin aici orbi şi pleacă cu lumină în suflet către parohiile lor, unde sperăm să continue legătura cu Dumnezeu. Sperăm ca aceşti mici pacienţi ai noştri şi credincioşi ai fraţilor preoţi, când ies pe poarta spitalului, să lucreze cât mai mult pentru a deveni nişte creştini model“, a completat pr. Damaschin.

Preoţii din Protopopiatul Huşi au înfiinţat un cor

Preoţii din Protopopiatul Huşi au înfiinţat un cor la ultima şedinţă de protopopiat, care a avut loc pe 9 februarie 2009. Părintele protopop al Protopopiatului Huşi a menţionat faptul că din acest cor vor putea face parte toţi preoţii din protopopiat. „Probabil toţi preoţii îşi doresc cu adevărat să participe la această frământare de voci şi frumoasă aducere-aminte a anilor de seminar sau de la Facultatea de Teologie. Ne pregătim acum să debutăm cam pe la jumătatea Postului Mare, gândindu-ne la cămara de lumină pe care să o cântăm în imnul acesta nemuritor. Ne gândim la permanenta rugăciune izbăvitoare şi mântuitoare. Nu ne gândim să realizăm foarte multe din punct de vedere artistic ci, împreună fiind, dorim să lăudăm pe Dumnezeu cu mai multă bucurie, pentru a-i schimba prin cântec pe oameni. Dorim să ne regăsim în aceste zile destul de tulburi în care oamenii sunt debusolaţi, preocupaţi de probleme sociale. Să-i mângâiem prin cântec şi să le dăm o speranţă oamenilor“, a subliniat Marcel Miron, protopop al Protopopiatului Huşi.

„Hristos împărtăşit copiilor“, în Protopopiatul Roznov

În Protopopiatul Roznov a început luna aceasta derularea proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“. Preoţii din parohii i-au inclus în proiect pe copiii cu vârste între 9 şi 17 ani. Aceştia au participat la acest proiect interactiv cu expunere de teme şi subiecte religioase din Vechiul şi Noul Testament pentru a completa cunoştinţele care se predau la şcoală la ora de religie. „S-au făcut liste la toate parohiile cu copii şi s-au înscris preoţii cu numărul de ghiduri, pentru a derula această activitate, acest proiect. S-au stabilit programele astfel încât fiecare parohie, în fiecare săptămână, la biserică sau în casa parohială, să poată derula acest proiect foarte important pentru copii şi tineri. Se vor expune interactiv subiectele şi temele de religie. Urmează să primim aceste cărţi care au fost comandate pentru desfăşurarea şi implementarea proiectului“, a menţionat pr. Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov.

Şedinţe preoţeşti la Paşcani şi Vaslui

La sediul Protopopiatului Paşcani a avut loc ieri, 12 februarie 2009, şedinţa preoţească lunară. Părintele Constantin Grigore, juristul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) a prezentat o decizie a Centrului Eparhial privind metodologia dobândirii titlului de proprietate a imobilelor şi a terenurilor aferente. „L-am avut ca invitat pe părintele Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială din partea Sectorului Învăţământ al MMB, care a prezentat programul «Hristos împărtăşit copiilor». Am ajuns la concluzia că un adevărat fiu al Bisericii este format de preotul paroh. S-a transmis către parohii întocmirea programului pastoral-misionar-filantropic pentru perioada Postului Mare. Preoţii au arătat interes la această şedinţă, înţelegând că prioritatea lor este aceea de a ameliora şi vindeca rana din sufletul omului“, a menţionat Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani.

Miercuri, 11 februarie 2009, în Protopopiatul Vaslui a avut loc a doua conferinţă lunară din acest an. S-au dezbătut două referate cu temele „Satanismul, mişcarea lui nocivă în lume“ şi „666 şi problema paşapoartelor“. “Au fost prezentate referate despre specificul cultului satanist, apoi fiecare paroh a fost invitat să se pronunţe asupra temei. S-a constatat că în Protopopiatul Vaslui s-au înregistrat puţine cazuri de adepţi ai satanismului“, ne-a declarat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui. Au mai fost dezbătute problemele curente ale parohiilor, cum ar fi inventarierea bisericilor, a bunurilor parohiale, organizarea bibliotecilor parohiale, inventarierea fondurilor funciare sau problema salarizării. S-a solicitat un raport scris cu situaţia cultelor neoprotestante la nivelul fiecărei parohii. „Noi socotim că această întâlnire a fost benefică pentru că a fost un schimb de experienţă“, a mai spus părintele protopop.

joi, 12 februarie 2009

„Educaţia tinerilor în spiritul credinţei ortodoxe“ în Protopopiatul Dorohoi

La biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Protopopiatul Dorohoi a avut loc ieri, 11 februarie a.c., un cerc misionar cu tema: „Educaţia tinerilor în spiritul credinţei ortodoxe“, susţinut de părintele Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob de la Neamţ“, din Dorohoi. Peste 150 de persoane au participat mai întâi la slujba de sfinţire a apei şi la cea a Sfântului Maslu, care au început la ora 9:00. La finalul celor două slujbe a urmat expunerea temei. „Am considerat că tema aleasă este de interes tocmai pentru faptul că vin foarte mulţi tineri la biserică. Cei peste 150 de participanţi au ascultat cu mare plăcere tema din cadrul acestui cerc misionar. Problemele care au fost puse în discuţie s-au referit la cei trei factori principali în educaţia unui, şi anume familia, şcoala şi biserica, fiecare cu atribuţiile şi obligaţiile pe care le are. Colaborarea dintre cei trei factori înseamnă o deplinătate a împlinirii unui tânăr“, a relatat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.

Slujbă misionară în Protopopiatul Hârlău

În parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Belceşti, Protopopiatul Hârlău, a fost adusă marţi, 10 februarie a.c, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, din judeţul Iaşi. De dimineaţă au avut loc slujba Utreniei, Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu, oficiate de un sobor de 16 preoţi, la care au participat peste 700 de credincioşi. „Parohia Belceşti din Protopopiatul Hârlău organizează de mai mulţi ani, de ziua Sfântului Haralambie, o slujbă misionară. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost adusă în pelerinaj cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La sfârşitul programului liturgic, părintele paroh Zaharia Mihai a mulţumit IPS Teofan pentru binecuvântarea dată, ca icoana să ajungă şi pe meleagurile belceştene, autorităţilor locale şi credincioşilor prezenţi“, a spus pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. Icoana de la Mănăstirea Hadâmbu a rămas până seara în Belceşti, astfel încât credincioşii să se poată închina într-un număr cât mai mare.

miercuri, 11 februarie 2009

Sfânta Muceniţă Valentina, sărbătorită de o parohie din Iaşi

Paraclisul „Sf. Mc. Valentina“ din curtea bisericii parohiale „Sfânta Mahramă a Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni“, Protopopiatul Iaşi II, şi-a serbat ieri hramul. Programul liturgic a început luni, 9 februarie a.c., cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la care au participat 11 preoţi, ieri fiind oficiată Sfânta Liturghie. „Astăzi a fost un hram de pomenire a tuturor celor care au contribuit la lucrările de ctitorire a bisericii. Biserica parohială şi capela parohială au fost ctitorite de familia Doru şi Valentina Teodor“, a menţionat pr. paroh Nicolae Dorneanu. Lucrările la sfântul lăcaş de cult închinat Sfintei Muceniţe Valentina au început în luna noiembrie a anului 2001 şi au fost finalizate în luna mai a anului 2002. În prezent, aici se săvârşesc slujbe de pomenire pentru cei adormiţi, dar până la zidirea bisericii mari, aici au fost oficiate toate slujbele din duminici şi sărbători.

Sfântul Haralambie, prăznuit în Episcopia Huşilor

Zeci de credincioşi din Huşi au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiate de PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, înconjurat de un sobor de 20 de preoţi şi diaconi, la biserica cu hramurile „Sf. M. Mc. Gheorghe“ şi „Sf. M. Mc. Haralambie“. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Corneliu Bârlădeanul a hirotonit un preot pe seama parohiei Râşeşti, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, Protopopiatul Huşi. „Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Corneliu Bârlădeanul. La slujbă au participat şi autorităţile municipiului, care acordă o atenţie deosebită bisericilor din Huşi, dar şi Centrului Eparhial sau Episcopiei Huşilor. De la Biserica «Sfântul Dimitrie» din Huşi au fost aduse părticele din moaştele Sfântului Haralambie şi ale Sfântului Mucenic Mina. Credincioşii am mare evlavie la Sfântul Haralambie pentru că el este cel care ne ajută în necazuri şi ne vindecă atât durerile sufleteşti, cât şi cele trupeşti“, a spus pr. Ioan Rad

Cerc misionar în Protopopiatul Dorohoi

În Protopopiatul Dorohoi din judeţul Botoşani se va desfăşura astăzi, 11 februarie a.c., primul cerc misionar din acest an. Întrunirea celor 12 preoţi din împrejurimile Dorohoiului cu credincioşii va avea loc la parohia „Adormirea Maicii Domnului“. Tema care va fi dezbătută se numeşte „Educaţia tinerilor în spiritul credinţei ortodoxe“ şi va fi susţinută de părintele Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob de la Neamţ“. „Este o temă de interes pentru că se referă la tineret. Aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori, aşteptăm să participe un număr cât mai mare de credincioşi. De regulă, aceste întruniri sunt anunţate în toate bisericile din oraş. Considerăm că această întrunire va atinge scopul pe care ni l-am propus. De dimineaţă vom face mai întâi slujba Aghezmei, apoi cea a Sfântului Maslu, după care se va prezenta tema, iar în ultima parte vor avea loc discuţii între preoţi şi credincioşi. Este o întâlnire cu caracter misionar, nu e doar o simplă slujbă“, a spus pr. Stelian Circiun.

Hram la biserica Sfantul Haralambie din Iasi

Singura biserică din Iaşi care îl are ca ocrotitor doar pe Sfântul Mare Mucenic Haralambie şi-a serbat ieri, 10 februarie a.c., hramul. Zeci de credincioşi din Iaşi au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiate de un sobor de preoţi din cele două protopopiate din Iaşi. Programul liturgic dedicat hramului Sfântului Mare Mucenic Haralambie a început de luni, 9 februarie a.c., şi s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de preoţi. Părintele Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi I, a transmis la finalul Vecerniei, din partea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, binecuvântări arhiereşti. Slujba Sfintei Liturghii din ziua de hram a fost săvârşită de un sobor de opt preoţi. Ca în fiecare an, ieşenii şi-au manifestat evlavia pentru Sfântul Haralambie, participând la slujbă şi închinându-se la o părticică din cinstitele sale moaşte, aduse din Grecia în urmă cu aproape 30 de ani. Biserica „Sf. Haralambie“ a serbat ieri, pe lângă hram, şi 205 ani de când sfântul lăcaş a fost sfinţit. Sfântul Haralambie, model de credinţă în Hristos Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de pr. Mihail Grigoraş, secretar al Protopopiatului Iaşi I şi paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Vulpe din Iaşi. „Această credinţă de 2.000 de ani a Bisericii este mărturisită prin Sfântul Mare Mucenic Haralambie, care n-a fost un mucenic tânăr, aşa cum a fost Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sau alţi mucenici, el trăind 113 ani. Cea dintâi învăţătură care se desprinde din viaţa Sfântului Haralambie este cea privitoare la promisiunea şi cuvântul pe care îl faci înaintea lui Dumnezeu. Orice creştin, atunci când se botează, îşi mărturiseşte, personal sau prin naşii lui, programul vieţii lui. Oamenii suferă astăzi de această lipsă a cuvântului. Şi Evanghelistul Ioan spune că la început a fost cuvântul. Ce bine ar fi ca omul care promite ceva lui Dumnezeu să se ţină de cuvânt. Sfântul Mucenic Haralambie, arhiereu al Bisericii, a promis să slujească turma lui Hristos şi a îndeplinit întocmai cuvântul înaintea lui Dumnezeu. Sf. Haralambie a împlinit cu mare sfinţenie până în clipa morţii slujirea lui Dumnezeu şi a credincioşilor, încât mulţi, văzând răbdarea lui în suferinţă, au îmbrăţişat credinţa creştină, văzând cum Dumnezeu, prin bunătatea Lui, peste noapte îi vindeca toate rănile, care erau provocate prin patimă. Toate aceste lucruri n-au făcut decât să ne dea un exemplu viu al oamenilor care au avut cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi cu sfinţenie şi-au dus misiunea şi crucea lor până la capăt“, a spus pr. Mihail Grigoraş. Biserică în straie de sărbătoare în ziua de hram Părintele Radu Brânză, parohul Bisericii „Sf. Haralambie“, a mulţumit preoţilor şi credincioşilor prezenţi la hram, menţionând faptul că ziua de ieri a fost una binecuvântată. „Această biserică a fost astăzi în straie de sărbătoare nu doar cu florile care au împodobit catapeteasma bisericii noastre, ci cu sufletele credincioşilor care au participat la slujba Sfintei Liturghii. Sunt impresionat de faptul că suntem atât de mulţi în această stare de rugăciune. Iau acest moment ca unul de binecuvântare din partea lui Dumnezeu şi ca o mângâiere din partea Sfântului Haralambie, atât de drag nouă“, a spus părintele paroh Radu Brânză. Biserica „Sf. Haralambie“ a fost sfinţită în 1804, fiind ctitorită de maiorul Gheorghe Leondaris, care dorea să-i fie iertat păcatul uciderii de frate, după cum relatează o legendă a lui Mihail Sadoveanu. Biserica a fost pusă sub ocrotirea Sfântului Haralambie dincolo de aspectul frumos al legendei, pentru că Sfântul mucenic este recunoscut ca un sfânt tămăduitor de boli. În perioada în care a fost construită biserica, Iaşul era bântuit de molima ciumei, iar punerea acestei ctitorii sub ocrotirea Sfântului Haralambie a fost o încercare a creştinilor de a găsi vindecarea şi ocrotirea.

marți, 10 februarie 2009

Sfântul Haralambie, serbat azi în mai multe bisericii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Biserica „Sf. M. Mc. Haralambie“ din Iaşi serbează astăzi, 10 februarie, pe lângă hram, 205 ani de când a fost sfinţită. O legendă după Mihai Sadoveanu spune că sfântul lăcaş de cult a fost ctitorit de maiorul Gheorghe Leodaris, care a dorit să-i fie iertat păcatul uciderii de frate. „Biserica este pusă sub ocrotirea Sfântului Haralambie, dincolo de aspectul frumos al legendei, pentru că Sfântul Haralambie este recunoscut ca un Sfânt tămăduitor de boli. În perioada în care a fost construită biserica, Iaşul era bântuit de molima ciumei, iar punerea acestei ctitorii sub ocrotirea Sfântului Haralambie a fost o încercare a creştinilor de a găsi vindecarea şi ocrotirea. Sărbătorirea hramului este un prilej pentru noi de a ne aduna în rugăciune cu toţi cei dragi, este un prilej pentru tinerii parohiei noastre de a se mobiliza în slujirea aproapelui. De asemenea, ei vor susţine un concert de cântări religioase în ziua de hram“, a spus pr. paroh Radu Brânză. În biserica cu hramurile „Sfântul Pantelimon“ şi „Sfântul Haralambie“ din cartierul ieşean Târgu Cucu se va oficia astăzi Sfânta Liturghie. Sfântul lăcaş a fost zidit în anul 1805 pe amplasamentul unei mai vechi bisericuţe cu hramul „Sf. Haralambie“. „Bisericuţa aceasta mai veche, cu hramul «Sf. Haralambie», fusese zidită în anul 1762 de mai mulţi negustori din zonă pe locul unui cimitir şi, posibil, pe locul unei mai vechi biserici. Actuala biserică a fost ridicată de medicii şi farmaciştii din Iaşi, noului hram adăugându-i-se cel al Sfântului Haralambie“, a declarat pr. paroh Ovidiu Ciobotaru. O altă biserică din Arhiepiscopia Iaşilor îşi va sărbători ocrotitorul. Biserica „Sfântul Haralambie“ din Târgu Neamţ a fost construită între anii 1853-1856 de un grup de negustori din mahalaua Târgului Neamţ. „Partea aceasta de mahala aparţinea de parohia «Sf. Nicolae» - Humuleşti, dar într-o primăvară, venind Ozana foarte învolburată, oamenii nu au putut trece cu ouăle roşii şi cu pasca la Biserica «Sf. Nicolae» şi atunci negustorii târgului s-au hotărât să-şi facă şi ei o biserică proprie“, a adăugat pr. paroh Teoctist Caia. În Episcopia Huşilor, Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ şi „Sf. Haralambie“ îşi serbează al doilea hram.

Noi proiecte în cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“

Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va derula în acest an o serie de proiecte: acreditarea unui centru de formare care să ofere diplome recunoscute de statul român pentru persoanele care se formează în cadrul fundaţiei, precum şi dezvoltarea unei reţele de centre de zi pentru copiii defavorizaţi care provin din familiile cu părinţi plecaţi în străinătate. „Crearea unui centru rezidenţial pentru persoane dependente ar fi următoarea verigă în acest lanţ terapeutic, pentru că, în centrul rezidenţial, o persoană dependentă va putea fi supravegheată şi ajutată 24 de ore pe zi. Dorim modernizarea şi rentabilizarea funcţionării Casei «Diaconia» din Iaşi, precum şi îmbunătăţirea activităţii sociale a celor nouă filiale printr-un proiect din fonduri structurale, care doreşte să ajute filialele să desfăşoare alte activităţi sociale. Vrem să amenajăm un centru social la Podoleni, într-un fost conac boieresc, pentru a se dezvolta acolo un centru multifuncţional pentru copii, bătrâni, pentru persoane dependente“, a declarat pr. Iulian Negru, director executiv în cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“.

Centru de zi pentru bătrâni la parohia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“

În parohia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ din Protopopiatul Iaşi II se desfăşoară o serie de activităţi care vizează atât sectorul administrativ, cât şi cel social, cultural şi educaţional. La biserica nou-construită a început realizarea picturii, iar în prezent se desfăşoară două proiecte care vizează persoanele vârstnice. În data de 13 septembrie 2008 a fost demarată o „Campanie de informare pentru prevenirea instituţionalizării bătrânilor, de conştientizare a populaţiei privind importanţa sprijinului din partea familiei“. În prezent, proiectul este în derulare şi se desfăşoară în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Comunitară din Iaşi şi Asociaţia Obştească „Soarta“ din Soroca - Republica Moldova. „În cadrul acestui proiect desfăşurăm o serie de activităţi care vizează problemele bătrânilor, dar şi modul în care familia îi susţine. Astfel, activităţile pe care le derulăm în proiect se adresează tinerilor, ca cei ce au grijă de bătrâni“, a spus pr. paroh Mihai Doroşincă. Liceul „Dimitrie Cantemir“, Liceul „Vasile Alecsandri“ şi Liceul Naţional sunt implicate deja în proiect, acestea desfăşurând în prezent o serie de activităţi cu tinerii legate de tema proiectului. În cele trei cămine de bătrâni din Iaşi, Căminul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Copou, Căminul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Podu Roş şi Căminul „Sfântul Iosif“ din Bucium, a fost format un grup de suport din 15 bătrâni cu vârste de peste 65 de ani. În aceste cămine au loc şedinţe unde se analizează toate suferinţele şi problemele pe care le au bătrânii. O parte dintre activităţi se fac pe bază de voluntariat, însă proiectul presupune existenţa unor persoane angajate, deoarece activităţile sunt foarte multe. „Intenţionăm ca după aceea să organizăm întâlniri între tineri şi persoanele în vârstă, tocmai pentru a socializa, pe de o parte, iar pe de altă parte, liceenii să înveţe din experienţele şi problemele cu care se confruntă bătrânii. Avem patru persoane angajate şi cinci persoane de la parohie care lucrează în regim de voluntariat, dar şi alte persoane implicate din licee şi căminele de bătrâni“, a spus pr. paroh. Tinerii sunt interesaţi de problemele bătrânilor O altă componentă a proiectului este realizarea de acţiuni advocacy. Tinerii liceeni vor merge în instituţiile statului, Primărie, Prefectură, Consiliul Judeţean, pentru a împărţi pliante şi pentru a explica obiectivele proiectului. În acelaşi timp, tinerii vor sugera autorităţilor să se implice în rezolvarea diferitelor probleme ale bătrânilor. În prezent, discuţiile pe care le poartă tinerii voluntari cu bătrânii din cămine sunt în derulare. „Am observat o deschidere din partea tinerilor spre astfel de discuţii. Sunt interesaţi de problematica bătrânilor. Nu ştim dacă vor şi interveni într-un sens pozitiv, în timp, pentru a-i ajuta pe bătrâni, dar sunt interesaţi în plan teoretic şi chiar vin cu idei în legătură cu modul în care persoanele în vârstă ar putea fi ajutate. Pe noi ne interesează, în acelaşi timp, ca aceşti tineri să aibă grijă de bătrânii din familiile lor, cel puţin să-i respecte, dacă nu pot să-i sprijine din punct de vedere material“, a explicat părintele paroh. Centru de zi pentru bătrâni Al doilea proiect Phare de la parohia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ va începe pe 2 martie a.c., fiind în continuitate cu primul proiect. Acesta prevede funcţionarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice din parohie şi este finanţat de Ministerul Muncii. Centrul pentru bătrâni se află lângă biserică. Aici se vor organiza şi desfăşura activităţi, intervenindu-se punctual în rezolvarea unor probleme. „În cadrul acestui centru de zi, prin proiect timp de opt luni şi sustenabilitate încă trei ani de zile, vom organiza un program pe perioada zilelor săptămânii, în cadrul căruia vom angrena 24 de bătrâni selectaţi în funcţie de lipsa posibilităţilor materiale. În acelaşi timp, bătrânii vor participa la activităţi de petrecere a timpului liber, medicale, de asistenţă psihologică, precum şi culturale. Urmărim ca în fiecare zi să oferim fiecărui bătrân în parte câte un pachet cu alimente, astfel încât să intervenim atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere spiritual“, a completat pr. paroh.

luni, 9 februarie 2009

Îndemn spre pocăinţă în Duminica vameşului şi a fariseului

Zeci de credincioşi au participat ieri, 8 februarie a.c., la slujba Sfintei Liturghii oficiate de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi diaconi, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Săveni. La finalul slujbei, părintele Liviu Constantin Nechita, protoiereu al Protopopiatului Săveni, a mulţumit, în numele credincioşilor, Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru că a slujit Sfânta Liturghie. La rândul său, IPS Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Evangheliei după Ioan din Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului). „Biserica îi spune omului, înainte de Postul Mare, să intre prin uşa pocăinţei. Prin uşa pocăinţei omul îşi dă seama de starea în care se află şi îl roagă pe Dumnezeu să-i dea putere să pună început bun în viaţa sa. Se cuvine ca, în această perioadă, să ne dea duh curat al descoperirii adevăratei stări a sufletului nostru“, a spus IPS Teofan.

Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, situată în partea de sud-vest a oraşului, cu ziduri groase din piatră, s-a construit cu cheltuiala lui Iordache Luchi şi a soţiei sale, Maria, atunci stăpânii unei mari părţi din moşia Săveni, între anii 1804-1806.

Preoţi slujitori la biserica „Sf. Gheorghe”: Alexandru, Vasile, Gh. Topală, Gh. Silvestru, Gh. Condurache, C. Zamfirescu, Ioan Teodorescu, Ilie Cojocaru, Vasile Honciuc, Aurel Ciofu, Gh. Oanele, Gheorghiţă Bădărău, Liviu-Constantin Nechita. La biserica „Sf. Ierarh Neculai”: Alexandru, Vasile, Gh. Condurache, C. Zamfirescu, I. Teodorescu, Mihai Cojocaru, Vasile Honciuc, Gh. Oanele, Mihai Rotaru, Dumitru Leonte.

Cea dintâi şcoală din Săveni a funcţionat pe lângă biserica Sf. Gheorghe, înfiinţată, credem, în jurul anilor 1851-1852, când în învoiala dintre Maria Moruzi, sora şi împuternicita stăpânului moşiei, Neculai Negre şi „obştea neguţitorilor jidani din Săveni”, li s-a dat acestora din urmă, în mod gratuit, loc pentru şcoală.