joi, 17 aprilie 2008

Cum asteptam Pastile?

Sarbatoarea Invierii se apropie cu pasi repezi. Cele sase saptamani din Postul Mare au trecut foarte repede, cu folos pentru unii, fara nici o semnificatie pentru altii. Saptamana Patimilor Mantuitorului Iisus Hristos nu se desprinde de acest post de 48 de zile. Daca ne-am concentrat mai mult sau mai putin asupra sufletului nostru in aceasta perioada, Dumnezeu stie, pentru ca El vede inimile noastre si cunoaste gandurile noastre. Daca am postit, sa multumim Creatorului si Binefacatorului nostru ca ne-a invrednicit sa ajungem pana in clipa de acum, iar daca nu am postit din diferite motive intemeiate, sa incercam sa ne abtinem de la mancarea de dulce in saptamana ce urmeaza. Lucrul cel mai esential insa, este abtinerea de la a face pacate. Sa incercam sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin milostenie, prin impacarea cu vrajmasii(daca este cazul) cu lepadarea viciilor sau a deprinderilor lumesti, prin rugaciune, prin dragostea fata de biserica si de aproapele. Sa profitam asadar de aceste zile in care ne amintim de suferintele indurate de Mantuitorul pentru intreaga lume. Sa ne indreptam mintea catre starea nostra sufleteasca, sa ne cercetam pe noi insine, si sa ii multumim Lui Dumnezeu pentru toate. In vechime, in perioada Postului Mare, se obisnuia ca tribunalele sa fie inchise iar oamenii se imbracau in haine inchise la culoare si mergeau pe strada cu fetele plecate. Astazi e de ajuns sa renunti sa te mai uiti la televizor, sa faci milostenie, sa te rogi mai mult, sa te spovedesti, sa te impaci cu cel ce ti-a gresit, sa ai dragoste fata de biserica, sa participi la slujbe si esti mai presus decat orice fel de comportament exterior. Nu trebui sa spunem cuiva ca noi vrem sa coboram in camara sufletului nostru. Dumnezeu vede si stie asta. Cere-I ajutorul si El va veni catre tine. Poate ca nu primesti nici un semnal. Cerceteaza-te! Vezi unde ai gresit si recunoaste-ti starea de pacatosenie. Astfel Dumnezeu va cauta si spre tine in dorinta de a-L cunoste, de ai fi ascultator, de a-L sluji. Dumnezeu sa ne lumineze mintea spre plinirea poruncilor Sale.

joi, 10 aprilie 2008

ÎPS Serafim Joanta: "Europa e guvernata de principii anticrestine si antidemocratice"

Interviu cu Înalt Prea Sfintitul Dr. Serafim Joanta, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania si Europa Centrala si de Nord

Înalt Prea Sfintia Voastra, începând din anul 2007 facem "casa comuna" cu Europa occidentala. Avem motive sa credem ca, pentru noi, va fi mai bine din punct de vedere spiritual?

As spune ca nu trebuie sa punem problema asa: va fi mai bine sau va fi mai rau? Totul depinde de noi. Va fi mai bine daca în contactele pe care le vom avea cu Occidentul, contacte care se vor înmulti, suntem constienti de identitatea noastra. Asa putem sa ne afirmam în aceasta lume a Europei unite care are nevoie mai mult ca oricând de spiritualitatea ortodoxa. Sigur ca Occidentul nu este constient în general de aceasta nevoie. Dar, când occidentalii vor cunoaste valorile noastre duhovnicesti, sunt sigur ca vor fi interesati de ele, le vor aprecia si ne vor aprecia si pe noi. Atunci, ne vom putea manifesta chiar încurajati de Occident, dar nu pe linie oficiala, caci crestinismul este împins în sfera privata. Noi vorbim aici de o miscare a maselor de oameni din Occident spre noi si invers. Pe linia aceasta, cred ca daca Occidentul ne descopera cu adevaratele noastre valori, el ne va încuraja sa le pastram si sa le transmitem mai departe. Cel putin asa se întâmpla la ora actuala în parohiile noastre din Occident. Cei care vin si ne cunosc îndeaproape sunt încântati de ceea ce vad la noi.

Dar daca noi ne vom lasa atrasi numai de mirificul vietii de consum, de comoditatile vietii moderne, ale tehnicii, atunci sigur ca unirea aceasta cu Europa va fi un pericol pentru noi. Eu prefer sa vad lucrurile pozitiv.

Câteva primejdii

Se vorbeste foarte mult, în anumite medii, ca momentul acesta al integrarii este unul istoric, pentru un posibil rol providential pe care noi românii l-am avea în UE. Credeti ca românii îsi vor putea marturisi Ortodoxia în Europa, sau se vor lasa coplesiti de civilizatia materialista predominanta în Europa?

Eu cred ca, totusi, rolul nostru ar putea fi providential, pentru ca însasi firea noastra a românilor reprezinta o punte între Rasarit si Apus. Noi suntem latini si ortodocsi si aceasta este o îngemanare foarte fericita, care ar putea sa simbolizeze însasi întâlnirea dintre Apus si Rasarit. Înca odata, aceasta depinde foarte mult de capacitatea de a fi constienti de valorile noastre etnice, culturale si religioase mai cu seama. Nu cred ca în anii care urmeaza ni se va pune vreo piedica oarecare din punct de vedere legal, pentru a ne îngradi viata de credinta. Daca noi suntem pozitivi si ne dam seama de valorile noastre, de necesitatea ca ele sa fie cunoscute si din ele sa se împartaseasca Occidentul, atunci vom avea cu adevarat un rol providential. La noi exista foarte multa credinta, mai multa decât la alte popoare ortodoxe. Majoritatea românilor sunt atrasi de Biserica si au legaturi strânse cu Biserica, chiar si în Apus.

Dar daca ne gândim putin la tinerii români - si trebuie sa-i avem în vedere pentru ca ei reprezinta nadejdea neamului - acestia manifesta o mare dezorientare, o lipsa de sens. Ei par sa arate ca ignora tot mai mult principiile morale si spirituale date noua de Dumnezeu. Pe fondul acestei evidente saraciri duhovnicesti nu ne aflam totusi în pericolul de a ne pierde identitatea spirituala?

Aici este rolul Bisericii, prin preotii ei, prin organizatiile de tineret ale sale, cum ar fi ASCOR-ul, pentru a raspândi tot mai mult cunoasterea si trairea Ortodoxiei, a valorilor crestine. Exista într-adevar un pericol mare al descrestinarii, mai cu seama a tineretului, desi din rândurile aceluiasi tineret se ridica si oameni foarte credinciosi, exigenti cu ei însisi, oameni care sunt exemple pentru toti ceilalti. Sunt multi tineri care, desi nu s-au nascut în familii crestine, au venit totusi, prin minune dumnezeiasca, la credinta crestina. Însa, probabil ca majoritatea oamenilor se vor duce dupa spiritul veacului, dupa spiritul acestei lumi globalizate pentru ca este atractia banului, a societatii de consum, a placerilor care nu mai sunt limitate de nimic. Atunci pericolul este foarte mare, desi, teoretic putem spera ca oamenii, atâta vreme cât vor fi constienti de ei însisi, de valorile lor spirituale, pot înfrunta aceste pericole. Si le înfrunta salvându-se pe ei însisi, pentru ca toata aceasta atractie spre lumea materialista, spre lumea consumului si a placerilor, toate acestea duc la dezintegrarea noastra spirituala în primul rând. Duc la decaderea noastra ca persoane, la nefericire, astfel încât cautam fericirea prin diferite surogate care se vor întoarce ca un bumerang împotriva noastra, ducându-ne la nefericire, la distrugere. Unii dintre oameni se mai întorc doar atunci când fac aceste experiente amare si e bine ca se întorc si atunci.

Ne autodistrugem prin legi anticrestine

În Occident tendinta evidenta este de a izola religia în sfera privatului. Din pacate si la noi lucrurile au început sa decurga în felul acesta. Ati putea sa ne spuneti în mare care sunt pericolele acestei eliminari a religie din viata publica?

În general oamenii nu mai au o cultura religioasa, si pentru ca nu întâlnesc crestinismul în viata publica, a institutiilor. Daca guvernele tarilor europene ar conduce deschis si ar promova principiile crestine, pentru ca în fond suntem tari crestine, Europa fiind înainte de toate o entitate crestina, atunci nu ar mai fi nici o primejdie. Conducatorii Europei de azi si de mâine trebuie sa fie constienti ca societatea nu poate fi salvata decât revenindu-se la principiile religiei crestine si ca aceste principii trebuie sa se afle la baza legilor pe care ei le promoveaza. Or, la ora actuala traim tocmai inversul. Se legalizeaza prostitutia, se legalizeaza homosexualitatea, adica toate aceste apucaturi ( chipurile aparate de "drepturi ale omului") care distrug familia si, în ultima instanta, societatea. Daca lucrurile vor avansa în acest sens va fi tot mai rau si vom vedea ca lumea devine neguvernabila. Statisticile spun ca peste 20-30 de ani nu va mai exista familie traditionala, adica tineri care se casatoresc la starea civila si la biserica. Consecinta va fi ca statul va trebui sa se îngrijeasca de toti copiii care se nasc din astfel de legaturi. Poate Dumnezeu le va deschide mintea guvernantilor si vor vedea ca nu se poate trai fara principiile unei morale minime. Atunci când învataturile Evangheliei, deci ale Bisericii, vor fi promovate la nivel institutional, si oamenii vor asculta mai usor. Dar daca crestinismul este împins doar în sfera privata, oamenii nu mai stiu nimic. Asa sunt oamenii în general, asculta ceea ce vad la televizor, citesc în ziar, sau ceea ce li se spune de sus. Cum s-a încercat de pilda în Polonia, unde s-au interzis imaginile pornografice în presa. Nu stiu daca mai exista acum aceasta lege, caci s-a stârnit un adevarat conflict pe tema ei, chiar cu Uniunea Europeana.

Globalizare fara speranta

La noi se duce acum o campanie agresiva în vederea scoaterii simbolurilor religioase din scoli…

Cum s-a întâmplat si în Germania, desi acolo oamenii au iesit în strada si au protestat, asa încât nu s-a ajuns la scoaterea crucilor din scolile publice. Din pacate, asistam tot mai mult la o adevarata dictatura a minoritatii. Pericolele sunt asa de subtiri si de perverse… Autoritatile permit sa li se spuna copiilor în scoli ca toate devierile sexuale sunt normale! Oricum principiile care guverneaza oficial Europa la ora actuala sunt anticrestine si antidemocratice în sensul ca nu îl zidesc pe om, ci îl distrug.

Toate aceste probleme grave de care ati pomenit nu apar pe fondul pierderii identitatii religioase si a nerecunoasterii fondului crestin al Europei? În acest sens nu riscam sa ne pierdem, în timp, ca neam?

Fara îndoiala ca ne vom pierde. Peste câteva generatii, probabil nu ne vom mai numi români, ci pur si simplu europeni. Cu siguranta ca peste zeci sau sute de ani vom deveni un amalgam. Europa va fi un fel de natiune cu valori care se tot apropie, se unifica, o cultura unica. Este un proces nivelator, desfigurator al identitatilor de pâna acum. Asa a fost conceptia. Secolul XIX si o parte din secolul XX au apartinut nationalitatilor, afirmarilor nationale. Acum nu mai este natiunea pe primul plan, ci globalizarea, din care face parte si unificarea europeana. Motivatia celor care au pus la cale globalizarea este ca natiunile s-au aflat mereu în conflicte si pe linie religioasa, si pe linie nationalista. Si atunci, daca vrem sa fie pace si întelegere trebuie sa eliminam religia din sfera politica si publica, iar sentimentul national sa îl anihilam.

Ortodoxia trebuie predicata prin exemplul personal

Ne întoarcem la tineri si va rog sa ne spuneti ce ar trebui sa faca cei responsabili cu educatia morala si spirituala a lor pentru a le prezenta acestora Ortodoxia ca fiind singura posibilitate de a avea un mod de viata corect, autentic?

Oamenii nu primesc o educatie care li se impune. Noi trebuie sa devenim toti exemple si sa aratam ca Ortodoxia nu înseamna o serie de prescriptii, de norme de conduita, pentru ca toate acestea îl apasa pe om, pe lânga grijile de zi cu zi care sunt oricum împovaratoare. Daca mai vine si Biserica cu norme si prescriptii - si noi cam asta facem, din pacate - îl îndepartam pe om. Trebuie ca limbajul sa fie mult mai pozitiv, mai atragator, mai convingator, prin faptul ca noi însine traim ceea ce propovaduim si ca le vorbim oamenilor dintr-o experienta personala. Trebuie sa le aratam ca credinta si toata viata duhovniceasca nu înseamna o povara - nici pe departe! -, ci dimpotriva, o usurare, o bucurie…, ca oamenii pot descoperi în post o binecuvântare si o eliberare, iar în rugaciune o putere care te elibereaza, te pacifica, te întareste, îti da sens si lumina. Daca îi spui omului ca trebuie sa se roage, trebuie sa posteasca, trebuie sa mearga la biserica, împlinind prin aceasta o datorie, atunci el nu va primi usor. Este nevoie ca omul sa simta apropierea de Dumnezeu ca pe o necesitate a vietii lui si în acelasi timp ca o bucurie si o usurare. De aceea trebuie schimbat si limbajul. Însa noi suntem înca robi ai unui limbaj traditionalist, ai unor raporturi de la mare la mic, de la superior la inferior; Biserica este redusa în general la preot, la altar; credinciosii sunt departe si exista prea putina comuniune si conlucrare între preoti, credinciosi si ierarhi. Aceasta se datoreaza si faptului ca avem institutii bisericesti foarte extinse. De pilda episcopiile noastre sunt foarte mari, ele îl izoleaza într-un fel pe episcop, care nu poate fi prezent efectiv în mijlocul credinciosilor pe care îi pastoreste. El e cufundat în probleme administrative, pe care daca nu le rezolva, desigur, tot credinciosii sufera. Dar asta îl izoleaza de oameni, iar ei îl privesc ca pe "nu-stiu-cine" venit de sus, pe care de-abia daca pot sa-l atinga. Dar daca ar fi episcopul sau preotul mai prezenti în mijlocul oamenilor, cu greutatile lor, cu necazurile zilnice, aceasta ar conta mult mai mult decât sute de predici. Când îl ajuti pe om concret, este altfel decât atunci când îi tii o predica.

Înalt Prea Sfintite, va rog la finalul acestui dialog sa transmiteti credinciosilor un cuvânt duhovnicesc.

Îi rog sa priveasca Biserica, credinta, rugaciunea, postul si tot ceea ce ne recomanda Mântuitorul Hristos în Sfintele Evanghelii, ca pe o bucurie, ca o mare binecuvântare, o necesitate a vietii. Cum a spus parintele Rafael Noica: "Ortodoxia este firea omului". Traind cu adevarat credinta ortodoxa ea ne duce la împlinirea firii noastre. Aceasta este viata noastra. Este normal sa îl cauti pe Dumnezeu, si pe El trebuie sa Îl cauti cu aceasta bucurie, cu seninatate, cu acest firesc al nostru, nu din obligatie.

miercuri, 9 aprilie 2008

Pocainta si spovedania

Crestinii ortodocsi obisnuiesc cel putin de patru ori pe an sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Este bine sa nu mergem la scaunul de spovedanie dintr-o obligatie, sa spunem astfel ca ne-am facut datoria. Marturisirea pacatelor trebuie sa inceapa din interiorul sufletului nostru. Spovedania inseamna pocainta si curatire. Lupta cu pacatul este uneori grea dar nu imposibila. Dumnezeu nu ne va judeca pentru pacatele ce le-am facut ci mai ales pentru cele ce nu le-am lasat. Dumnezeu ne da vreme de pocainta. Cei ce o vor nesocoti vor lua razbunare. Ce lucru infricosator! Sa alergam la biserica, si sa vedem in preotul ce ne spovedeste pe Insusi Mantuitorul, care asteapta intoarcerea si indreptarea noastra. Sa ne pocaim cat mai avem timp in aceasta viata si sa nu ne luam plata pe lumea cealalta. Cine crede ca are timp sa se spovedeasca atunci cand va fi batran nu face voia celui ce l-a creat. Amanarea este una din cele mai mari inselaciuni ale diavolului. Cand suntem in boala alergam la medici sa ne vindece, dar atunci cand facem pacate spunem ca "toata lumea e pacatoasa" sau mai rau, ne uitam la pacatele altora si vedem ca noi suntem mai presus. Nu cadem oare in cel mai urat pacat inaintea Lui Dumnezeu: mandria? Sa ne rugam pentru cei din familiile noastre sa le lumineze Dumnezeu mintea si gandurile si sa-i indrepte spre calea pocaintei. Poate ca nu putini dintre crestinii zilelor noastre sunt considerati saraci cu duhul, pentru ca sunt apropiati de biserica si de Dumnezeu. Dar Insusi Matuitorul Iisus Hristos spune: "Fericiti cei saraci cu Duhul ca aceia se vor milui". A fi sarac cu duhul nu inseamna a avea o slabiciune pentru Dumnezeu ci a crede din toata inima. Un crestin adevarat stie sa infrunte jignirile necredinciosilor, stie ca trebuie sa se roage pentru aceia, stie ca trebuie sa se smereasca si sa caute la alinare prin sfinti la Dumnezeu. Este bine ca atunci cand ne punem in gand sa ne spovedim, sa nu spunem nimanui, pentru ca vrajmasul va incerca sa ne ispiteasca, va face tot posibilul sa ne opreasca. "Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita"(Ep.I, Sf.Petru,cap5,8). Sa incercam sa ne spovedim la un singur preot. Un miel care se hraneste de la doua oi risca sa ramana flamand. Asa este si cu omul. Spovedania il ajuta pe om sa se curateasca cu "botezul pocaintei". Cati dintre noi constientizeaza acest lucru? Iisus Hristos ne ofera posibilitatea sa ne botezam a doua oara, vrea sa ne intoarcem catre calea cea dreapta si si sa lepadam pacatul. Cine Il iubeste pe Dumnezeu uraste raul si face binele. In aceste zile de post sa ne curatim gandurile, sa iertam aproapelui nostru daca ne-a gresit, sa ne rugam Dumnezeului si Facatorului lumii acesteia sa se milostiveasca spre nelegiuirile noastre si sa ne daruiasca mai intai sanatate sufleteasca si luminare mintii. Iar Sfinta Sarbatoare a Invierii sa nu fie prilej de distractie, de cantece sau de odihna. Dimpotriva. Sa ne aducem aminte de Minunea Invierii, sa participam la Sfintele Slujbe in toate cele trei zile din Saptamana Luminata. Sa nu ne intoarcem la pacat ci sa facem ceea ce este placut Lui Dumnezeu. Sa fim credinciosi pana la moarte ca sa primim cununa vietii.

miercuri, 2 aprilie 2008

Suferinta si singuratatea

Desesori ne lovim in viata de necazuri. Un om care nu trece printr-o suferinta nu va sti ce inseamna cu adevarat aceasta. Dar suferintele vin si pleaca, asa cum se intampla cu bucuriile. Ne simtim singuri, parasiti parca de Dumnezeu, ne gandim ca suntem uitati de toata lumea. Cine ne poate ajuta? Daca vorbim cu cel mai bun prieten o sa incerce sa ne incurajeze, dar nu va reusi mare lucru. Daca vrem sa vorbim cu preotul la care ne spovedim, e posibil sa fie ocupat sau sa ne fie rusine sa apelam atunci cand avem un necaz. Stam insingurati, poate mai ne refugiem in vicii, dar acestea constatam ca ne fac rau. Ce e de facut? Multe ganduri ne trec prin minte. Poate am vrea sa ne razbunam, sa strigam cat putem de tare impotriva a ceea ce ne-a ranit inima. In zadar. Suntem in neputinta. Dar daca ne gandin la Dumnezu? Oare nu gasim alinare suferintei noastre la Cel ce ne-a creat? Oare daca ne indreptam inima catre adancul sufletului nostru, spre neputinta noastra omeneasca nu vom gasi rezolvare problemelor noastre? Oare daca spunem o rugaciune in care sa cuprindem toata firea noastra, tot cugetul nostru, tot gandul nostru, toata inima noastra, nu vom fi mai linistiti? Dumnezeu ii iubeste pe oameni mai mult decat il iubesc sfintii pe Dumnezeu. "Nu te voi lasa nici nu te voi parasi"(Ep. Evrei, cap.13, 5). Tatal Ceresc poate ingadui din iubirea Sa pentru oameni suferinta noastra, poate ca ne-am indepartat de El si ne-am abatut de la poruncile Lui, poate ca am gresit prin tot felul de pacate si nu ne-am cerut iertare. "Prin iubire şi credinta se ispaseste pacatul si prin frica de Dumnezeu te feresti de rele."(Solomon 16, 6). Sa nu deznadajduim atunci cand suntem incercati pentru pacatele noastre, sa avem rabdare atunci cand necazurile ne impresoara. Poate ca multi dintre noi, daca ar sti ca atunci cand suntem in necaz si suferinta, ar trebui sa ne inarmam cu nadejde si rabdare, am trece mai usor. Atat oamenii credinciosi cat si cei necredinciosi se lovesc de incercari de la Dumnezeu. Este trist faptul ca unii oameni il judeca pe Dumnezeu pentru ca nu le merge bine, pentru ca nu sunt si ei bogati ca altii, pentru ca nu le daruieste sanatate. Omul credincios nu trebuie in primul rand sa se considere credincios. Un om credincios isi recunoaste starea de pacatosenie, este smerit, bland, cu fata luminata. Omul credincios nu carteste impotriva Lui Dumnezeu cand ii ingaduie incercari si necazuri. Omul credincios se roaga lui Dumnezeu sa-i ierte pacatele sale si ale aproapelui, se roaga si pentru cei ce fac bine si pentru cei ce fac raul. Omul credicios nu se duce la biserica "de forma", nu se roaga in graba. Sa cautam asadar la faptele noastre, la pacatele noastre si sa ne cercetam pe noi insine si vom gasi explicatia suferintei. Oamenii sufera atat trupeste cat si sufleteste. Daca avem vreo boala, alergam la medici sa ne vindece, dar daca avem un pacat pe suflet, ceea ce este mai grav inaintea lui Dumnezeu, trecem de multe ori cu vederea si spunem ca toata lumea pacatuieste, inclusiv noi. Sa ne indreptam inimile catre Dumnezeuul cel Milostiv si sa ne cerem iertare precul fiul risipitor, sa cautam sa umblam pe caile Domnului.